Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

luni, 31 ianuarie 2011

Proloagele din 1 februarie


Întru această zi, învăţătură la înainte-prăznuirea 
Întâmpinării Domnului nostru Iisus Hristos.

        Să ştiţi, iubiţilor, că în această zi este înainte-prăznuirea aducerii la templul din Ierusalim a Dumnului nostru Iisus Hristos, la patruzeci de zile de la naşterea Sa. După legea lui Moise, ducerea aceasta la templu, la 40 de zile de la naştere, avea o îndoită însemnătate: mai întâi, mama copilului, la această dată, era datoare să aducă jertfă, pentru curăţirea ei, de toate sângerările de la naşterea pruncului. Iar, în al doilea rând, după aceeaşi lege, la 40 de zile de la naştere, mama unui copil de parte bărbătească, dacă copilul era întâiul ei născut, trebuia să-şi aducă la templu copilul, ca să plătească un preţ şi să-şi răscumpere copilul, pentru că orice copil întâi-născut de parte bărbătească, era socotit partea lui Dumnezeu, după Lege. Deci, acestor rânduieli ale Legii vechi se supun şi Maica Domnului şi Dreptul Iosif, ducând la templu pe Iisus, la 40 de zile de la naşterea Sa. Şi împlinind Legea, supunându-Se adică Legii, în numele tuturor, Mântuitorul Iisus Se face liber în faţa Legii, şi Se pregăteşte, astfel, să lucreze ca Mântuitor al lumii, din mijlocul poporului şi în numele tuturor popoarelor din lume, slobozind pe oameni dintr-o robie mult mai grea, din robia păcatului, robie din care Legea veche, însăşi, nu putea să elibereze pe oameni. Şi puterea aceasta nouă de mântuire, mai tare decât Legea, este puterea jertfei Mântuitorului Iisus pe Cruce, pentru a împăca pe oameni cu Dumnezeu, credinţa în jertfa de mântuire a lui Iisus Dumnul şi în fapte bune, făcute de noi împreună cu El. Aceasta este vestea cea bună pe care ne-o spune cântarea bătrânului Simeon, ca şi mărturisirea Proorociţei Ana, şi, pe care o auzim în zilele acestea din Sfânta Evanghelie. Că, luând Pruncul dumnezeiesc în braţe, luminat de Duhul Sfânt, bătrânul zice: "Acum slobozeşte cu pace pe robul Tău Stăpâne, că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumina pe care să o descopere neamurile şi slava poporului Tău Israel”. Iisus Hristos este aşadar puterea cea mare de mântuire a lui Dumnezeu în lume, El este lumina tuturor neamurilor, El este slava lui Israel, şi a celui vechi şi a celui nou. Drept aceea, rogu-vă pe voi, să tăiem de la noi gândurile cele necuvioase şi, ca o pavăză luând credinţa, să ne întărim împotriva înşelăciunii celei fără de Dumnezeu. Ca să nu ne arătăm, prin lucrurile cele rele, luptându-ne cu Domnul, ca Irod, ci, mai vârtos, să fim chiar ajutători lui Dumnezeu, iubindu-L pe El din toată inima noastră şi pe aproapele ca pe noi înşine, precum a zis Domnul. Şi ştim cine sunt cei apropiaţi ai noştri ! Oare nu sunt aceştia, cu care facem milă, adică surzii, şchiopii, flămânzii, străinii, pe care Domnul I-a numit fraţi ai Săi? Că, dacă vom face milă cu aceştia, apoi aceştia ne vor deschide uşile Raiului şi, fără de înfruntare, ne vor duce înăuntru, în patria noastră, dacă zgârcenia noastră nu ne va închide afară. Că, Însuşi Domnul, chemându-ne pe noi întru acea Împărăţie, zice: "Fiţi milostivi, că şi Tatăl vostru cel ceresc, milostiv este !” Fiţi fii ai Celui Preaînalt şi părtaşi ai Împărăţiei. Vedeţi, deci, cum Dumnezeu pe cei milostivi, fii ai Săi îi numeşte. Drept aceea, ascultând sfintele Lui cuvinte, să le scriem în inimile noastre, ca să-L auzim pe El grăindu-ne: "Veniti, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi Împărăţia cea gătită vouă de la alcătuirea lumii!” Acestei Împăraţii, moştenitori dorind a ne face, slăvim pe Preasfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh ! Amin. 

Întru această zi, Sfântul Mucenic Trifon (+250).
       Acesta era din satul Lampsac, din ţinutul Frigiei şi a trăit pe vremea împăraţilor Gordian(238-249) şi Decius(250-253). A cunoscut, încă din copilărie, credinţa creştină şi, întărit de Duhul Sfânt, propovăduia dreapta credinţă, împreună cu Sfântul Respice, fiind din acelaşi loc cu dânsul. Iar când Decius a ajuns împărat şi a pornit prigoana împotriva creştinilor, a fost prins şi Sfântul Trifon şi, dus fiind la Niceea, a fost aruncat în temniţă, la porunca dregătorului Acvilin, mai-marele Bitiniei. Deci, fiind chemat să jertfească zeilor, el a mărturisit numele lui Hristos şi a fost chinuit în multe feluri; a fost tras pe roată, a fost purtat desculţ prin cetate, pe vreme de iarnă, până i-au degerat picioarele, umblând prin zăpadă, a fost legat de cai, i s-au bătut cuie în picioare şi a fost ars pe coaste cu făclii şi trupul i-a fost sfâşiat cu ghiare de fier. Şi, îndurând toate acestea, Sfântul nu înceta a grăi, îndemnând pe ceilalţi creştini să nu se depărteze de la Hristos, socotindu-se fericit a suferi pentru El. Şi rămânând nestrămutat în hotărârea sa, a fost osândit să moară de sabie, dar, nemaiapucând împlinirea poruncii, şi-a dat sufletul la Dumnezeu în ziua de 1 februarie. 

Întru această zi, cuvânt despre Sfintele 
Muceniţe Perpetua şi Felicitas (+203).
       Acestea au fost din Cartagina, pe vremea împărăţiei lui Sever. Şi au fost prinse din porunca dregătorului Cartaginei şi, măcar că erau încă nebotezate, au fost aruncate în temniţă, împreună cu alţi catehumeni, cu toţii, cinci la număr, şi au primit, în taină, Botezul în temniţă. Şi Felicitas era grea în luna a opta şi a născut în temniţă, iar Perpetua avea un copil de sân, pe care-l alăpta. Şi, fiind scoase la întrebare, ele nu s-au înduplecat nici de nesfârşita lor dragoste pentru prunci, nici de stăruinţele jalnice ale părinţilor şi rudeniilor, ci au mărturisit, cu hotărâre şi de bună voie, credinţa lor în Hristos şi au fost osândite să fie date spre mâncare, la fiare, în circ, de ziua împăratului. Dar nu au primit moartea în circ de la fiare şi, atunci, au luat cununa muceniciei, prin tăierea capului cu sabia. Şi aşa s-au sfârşit Muceniţele Domnului şi se face praznicul lor, în ziua de 1 februarie. 
Întru această zi, cuvânt despre Sfântul Benedict şi răscumpărarea unui sărac cu aur, de la Dumnezeu.

          A fost în părţile Romei celei vechi un călugăr cu numele Benedict, făcător de minuni şi slăvit foarte, sfânt şi minunat, încât şi pe morţi îi învia, că a iubit pe Hristos din tinereţe şi în viaţa monahicească se nevoia. Încă şi foarte milostiv era şi îndurat către toţi care-i cereau ajutorul. Şi acesta era părinte la multe mânăstiri şi cu totul lipsit de avere era. Ci, şi fraţii adunaţi de dânsul, petreceau în multă sărăcie şi întru facere de milostenii. Şi, cu atâta sârguinţă urmau cuvântul lui Dumnezeu pentru sărăcie, încât nici un galben nu se afla în toate mănăstirile părintelui Benedict. Într-una din zile a venit un om credincios, cuprins fiind de o nevoie şi silit de cineva, care îi dăduse lui împrumut doisprezece galbeni. Iar Sfântul, neavând ce să-I dea, că era cuprins de lipsă, cu glas blând I-a zis lui: "Frate, iartă-mă pe mine, că nu am cei doisprezece galbeni pe care îi ceri, Deci, du-te acum şi după două zile iarăşi să vii”. Şi, după ce s-a dus acela, Sfântul a început să se roage şi cerea de la Dumnezeu preţul de răscumpărare a celui cu datoria. Iar a treia zi, a venit cel dator la omul lui Dumnezeu şi i-a făcut plecăciune. Şi era în mânăstire un vas, în care stă lintea. Iar deasupra, pe linte, cu rugăciunile Sfântului părinte, s-au aflat treisprezece galbeni, pe care, luându-i Sfântul i-a dat celui necăjit, zicându-i: „Mergi, fiule, şi dă-i pe aceştia celui ce ţi-a dat ţie împrumutul, iar un galben să-l ai la tine, pentru trebuinţele casei tale”. Acestea toate ştie a le face milostenia cea atotputernică şi sărăcia pentru Hristos, a Căruia este slava în veci. Amin. 
Sursa:


duminică, 30 ianuarie 2011

Proloagele din 31 ianuarie

Luna lui ianuarie în 31 de zile: pomenirea Sfinţilor şi de minuni făcătorilor, doctori fără de arginti Chir şi Ioan şi a Sfintei Muceniţe Atanasia şi a celor trei fiice 
fecioare ale ei, Teodota, Teoctista şi Eudoxia.
         Aceşti Sfinţi Mucenici, Chir şi Ioan, au trăit în zilele împăratului Diocleţian (284-305). Fericitul Chir era din Alexandria Egiptului şi ajunsese, cu darul lui Dumnezeu şi după multă învăţătură, doctor iscusit, încât tămăduia oamenilor bolile trupeşti şi sufleteşti, neluând plată, ci binevestind, în acest fel, credinţa cea nouă a creştinilor. Deci, pornindu-se prigoana cea mare împotriva creştinilor, a fost pârât şi Sfântul Chir la dregătorul cetăţii, că învăţa pe mulţi credinţa cea nouă. Şi înştiinţându-se el, la vreme, de aceasta, s-a înstrăinat de ţara părinţilor lui şi, ieşind din Egipt, s-a dus în Arabia. Şi a intrat în viaţa pustnicească şi multe şi minunate tămăduiri, fără plată, a făcut, aducând nenumărate suflete la închinarea lui Hristos, încât s-a răspândit vestea despre dânsul pretutindeni. În vremea aceea, s-a întâmplat să se afle la Ierusalim un dreptcredincios, anume Ioan. Acesta era în ţinutul Edesei şi purtase multă vreme dregătoria ostăşească. Iar acum, lăsând toate, chiar şi dregătoria sa, căuta pe Hristos, trăind în smerenie şi în mare curăţenie trupească. Şi, auzind de minunata propovăduire pe care o săvârşea Sfântul Chir, a pornit în căutarea lui la Alexandria şi, acolo, negăsindu-l, a mers pe urmele lui şi l-a aflat în Arabia. Şi s-a minunat fericitul Ioan văzând dumnezeiasca slujire încredinţată Sfântului Chir. Drept aceea, a rămas lângă dânsul, ca un ucenic, şi-l însoţea şi-l ajuta pe Sfântul în apostoleasca lui lucrare. Şi cutreierau împreună oraşele şi satele, uniţi în gânduri, învăţând cuvântul lui Dumnezeu şi vindecând toată boala. Deci, întinzându-se prigoana, a fost prinsă şi o femeie creştină, Atanasia cu numele, împreună cu cele trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista şi Eudoxia, şi aceasta pe vremea când Sfinţii Doctori erau încă slobozi. Şi temându-se ei ca nu cumva, ca nişte femei ce erau ele, să se îngrozească, fie stând în faţa judecătorului, fie de mărimea chinurilor, şi astfel să se lepede de credinţă, au mers Sfinţii la temniţă şi le îmbărbătau şi le îndemnau să stea tari la munci, mărturisind pe Hristos. Aflând, deci, de aceasta dregătorii cetăţii, că adică doi creştini mărturisesc pe faţă pe Hristos, i-au prins şi pe ei. Şi, fiind daţi la grele chinuri, au mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, Dumnezeu adevărat, îmbărbătând astfel şi pe sfintele femei. Deci, nevoind ei până la sfârşit să aducă jertfă zeilor, a poruncit dregătorul să li se taie tuturor capul. Şi se face pomenirea mutării lor la Domnul în fiecare an, astăzi la 31 ianuarie. 
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Antioh, 
despre pătimirea pentru aproapele.
        A pătimi pentru altul, a ajuta şi a se osteni, plăcut lucru este lui Dumnezeu. Că aceasta şi datori suntem a face, ca nişte slugi de aproape şi slujitori ai cuvântului lui Dumnezeu, ca să-I plăcem Lui, ca nişte ostaşi Împăratului, de la care luăm şi plata; milă adică să avem şi îndurare a sufletului. Pentru că cela ce are un izvor ca acesta, din care izvorăsc toate bunătăţile, apoi acela, dacă are bogăţie, o dă, iar de vede pe cineva în primejdie şi nevoie, plânge, iar de vede pe vreun om asuprit, îi dă o mână de ajutor. Deci, să ne nevoim şi să ne silim ca dragostea, credinţa şi răbdarea noastră să nu fie fără de nici un înţeles, ci ca un coif şi suliţă şi ca o armă împotrivă vrăjmaşului. Cu toţi, adică, cu dragoste să fim şi îndelung-răbdători, întru tărie vieţuind. Că şi Domnul nostru, Iisus Hristos, grăieşte: "Aşa se cade să fie slujitorul Domnului, adică pe săracul care lăcrimează să nu-l treacă cu vederea, ca şi rugăciunea noastră şi lacrimile să nu se treacă cu vederea. Iar de vom aduce daruri mari lui Dumnezeu, să nu ne mândrim, ci cu gând smerit aceasta să o facem, ca să primim bun dar de la Dumnezeu. Pentru că Iov, cel care mai înainte de toţi împreună-pătimitor a fost şi spre toţi îndurat, zice: "Eu pentru fiecare neputincios, am plâns şi am suspinat, văzând pe om în primejdie, iar de l-am văzut gol, l-am îmbrăcat. Şi uşile mele deschise au fost pentru tot străinul." Tot aşa şi Tobie zice: "Milostenii multe făceam, iar când am văzut vreun mort lepădat, îngrijindu-mă de el, l-am îngropat." Iar Proorocul Osea zice: "Să ne silim a cunoaşte pe Domnul, că milă voieşte, iar nu jertfă şi arderi de tot." Încă şi Miheia Proorocul zice: "Eu îţi voi spune ţie, omule, ce lucru este mai bine şi mai bun, sau ce caută Dumnezeu de la tine. Aceasta, adică, o caută : să faci milostenie cu dragoste." Dar s-a zis şi la Pilde: "Să izbăveşti pe cei duşi la moarte, iar pe cei ucişi de sabie să-i răscumperi." Iacob Apostolul zice: "De vor fi fratele tău sau sora ta goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele şi le-ar zice cineva dintre voi: "Mergeţi cu pace, încălziţi-vă şi vă săturaţi şi nu le-ar da lor cele de trebuinţă trupului, de ce folos le-ar fi?" Încă ne învaţă şi Pavel, zicând: "Îmbrăcaţi-vă dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unul pe altul, ţinându-vă cu dragoste, ca nişte mădulare într-un singur trup. Că de pătimeşte un mădular, împreună cu dânsul suferă toate mădularele." Iar Petru Apostolul, zice: "Rogu-vă pe voi, iubiţilor, să vă feriţi de tot răul, cei îndestulaţi bine să faceţi, să fiţi cu un gând şi darnici, iubitori de fraţi, înduraţi, supuşi, nerăsplatind răul cu rău, nici ocara cu ocară, ci dimpotrivă, mai vârtos să binecuvântaţi, ştiind că la aceasta aţi şi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea." Iar înduratul Domn, voind să Se arate că de Părintele Său suntem mântuiţi, ne-a zis: "Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este!" 
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre pocăinţă şi răsplătirile Judecăţii.
       Aduceţi-vă aminte, fraţilor de acea înfricoşată Judecată, când va veni acea zi şi noaptea aceea înfricoşătoare, adică noaptea păcătoşilor şi ziua drepţilor, când se va sparge soborul şi se vor risipi lucrurile cele rele şi mincinoase. Atunci, se va lămuri fiecare, lucrurile lui, şi cinstea lui, bogatul şi împăratul, bărbatul şi femeia. Atunci, viaţa bună se va cere de la noi şi faptele bune, nu mărirea şi bogăţia slăvită, nici sărăcia şi starea proastă. "Mie", va zice Domnul, "fapte dă-Mi, şi, chiar dacă eşti rob, vei fi mai mare decât cel liber". Sau de eşti femeie, mai mare vei fi decât bărbatul, de vieţuieşti după Legea lui Dumnezeu şi după Scriptură. Să ne lepădăm, deci, de noi înşine şi de voile noastre şi să urmăm lui Dumnezeu. O, de câte ori s-a ridicat această mare a vieţii şi faptele trupului acestuia câte valuri au făcut? Câte tulburări, câte furtuni, câte înecări, câte fărădelegi, câte greşeli, câte ispite şi lacrimi, câte rele în toate cetăţile, câte prin case, câte certuri prin târguri? Şi ce este în ajutorul omului sau în puterea lui? Toate sunt pline de frică: naşterea lui în durere, moartea înfricoşată, iar cele de după moarte, negrăite şi nespuse cumpăniri în inimile noastre sunt, şi bune şi rele.  Că, în ce parte ni se pleacă gândul, într-acolo şi jugul trage. Bate, dar, cu îndrăzneală, ca să ţi se deschidă ţie degrabă. Adu-ţi aminte că, nu după multă vreme, vei lăsa pe toate cele văzute, cerul şi pământul, oamenii şi lucrurile. Adu-ţi aminte că eşti nimic, cu trupul şi cu sufletul, că puţin necaz te tulbură pe tine, puţină durere te arde pe tine, un cuvânt prost te răscoleşte pe tine. Deci, pentru ce nu te desparţi tu puţin de viaţa aceasta? Eu îţi spun ţie că eşti dator a te muta de aici şi, sus, înlăuntrul porţilor cereşti, să-ţi faci ţie cort şi, acolo, de-a pururi să petreci. Ci, te roagă lui Dumnezeu până la moarte, ca să te primească pe tine cu milostivire şi, la vremea aceea, să-ţi deschidă ţie degrabă, iar, până ce eşti pe pământ, pleacă-ţi genunchii către Dumnezeu; sus să-ţi ai sufletul, iar cu faţa de-a pururi să acoperi pământul, ca să te vadă pe tine, că mai mult petreci ostenindu-te în rugăciune şi adu-ţi aminte de cele viitoare şi rele şi bune. Că acestea aduc frica lui Dumnezeu, şi aduc lucrurile cele sufleteşti. Că săraci suntem toţi şi nu avem pe nimeni ajutor şi sprijinitor, decât numai pe Dumnezeu. Drept aceea, despărţindu-ne cu sufletul de toate, să ne îngrijim de noi înşine. Adu-ţi aminte de păcatele tale şi de osândirea ta. Adu-ţi aminte că eşti om muritor, bolnăvicios şi pătimaş, spurcat şi necurat. Adu-ţi aminte că eşti om cu viaţă mâhnită şi plină de primejdii, care pe mulţi, şi buni şi răi, înţelepţi şi neînţelepţi, bogaţi şi săraci, i-a pierdut. Adu-ţi aminte că eşti om, având oase smerite, de la picioare şi până la cap. Neputând suferi nici osteneală de o zi şi nici de o noapte să priveghezi. Adu-ţi aminte cât ai greşit lui Dumnezeu cu fapta, cu cuvintele şi cu gândurile. Adu-ţi aminte că ziua şi noaptea te lupţi cu leul şi cu şarpele. Adu-ţi aminte câte suflete sunt sub pământ, care n-au luat în seamă frica lui Dumnezeu şi acum câştigă odihna rugându-se, ci, întru cele mai de jos ale firii, îşi plâng rătăcirile lor, lenevia şi desfătarea, precum şi vătămările certurilor lor. Adu-ţi aminte, că, după puţină vreme, vei muri şi te vei osândi. Să nu încetezi a grăi acest mic cuvânt, ci să-l scrii în sufletul tău şi în inima ta şi să-l legi pe el de grumazul tău şi anume: "Greşit-am Doamne, miluieşte-mă!" Mai bună îţi este ţie aceasta, decât o coroană împărătească, pentru că aceea pe mulţi în muncă pogoară, iar acest cuvânt în viaţa veşnică duce. Întru acestea să te înveţi şi întru acestea de-a pururea să fii. 
Întru această zi, cuvânt din Pateric.

           A intrat odată ava Agaton în cetate să-şi vândă puţinele lui vase şi a găsit un lepros lepădat în cale. I-a zis lui leprosul: "Unde te duci? I-a răspuns ava Agaton: "În cetate, să vând nişte vase". Zis-a lui leprosul: "Te rog să mă iei şi pe mine acolo". Şi, luându-l pe spatele său, l-a dus în cetate. I-a zis lui acesta: "Unde vei vinde vasele tale, acolo să mă pui". Şi a făcut bătrânul aşa. Şi după ce vindea un vas, zicea leprosul: "Cu cât l-ai vândut?" Şi-i răspundea "Cu atât". Şi-i zicea iarăşi: "Cumpără-mi o plăcintă". Şi-i cumpăra. Şi vindea alt vas. Şi-i zicea leprosul iarăşi: "Dar acesta cu cât?" Şi răspunse bătrânul: "Cu atât". Şi-i zicea: "Cumpără-mi cutare lucru". Şi-i cumpăra. Deci, după ce a vândut toate vasele şi vrea să plece, i-a zis din nou: "Te rog din nou să mă duci unde m-ai găsit". Şi, luându-l pe spatele lui, l-a dus la locul lui. Şi i-a zis: "Binecuvântat eşti, ava Agaton de Domnul în cer şi pe pământ". Şi, ridicând ochii săi, pe nimeni n-a mai văzut. Că a fost îngerul Domnului, care a venit să-l ispitească.  Dumnezeului nostru slavă ! 

Sursa:


sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Proloagele din 30 ianuarie

Luna ianuarie în 30 zile: Soborul Sfinţilor Trei Ierarhi, 
dascăli a toată lumea: Vasilie cel Mare, Grigorie 
Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur
Pe apărătorii şi luminătorii Bisericii creştineşti, pe învăţătorii cei mari şi înfrânătorii zâzaniilor diavoleşti, pe surpătorii eresurilor, pe stâlpii cei neclintiţi ai Bisericii, podoabele cele mai alese ale ierarhilor şi întocmai cu apostolii, şi ai lumii învăţători, pe marele Vasile cel cu dumnezeiasca minte; pe Grigorie, cel cu dulce glas; şi pe Ioan luminătorul a toată lumea, să-i lăudăm credincioşii din toată inima şi să le cântăm: Bucură-te, treime de arhierei mult-laudată !
          Pe aceşti trei Sfinţi Părinţi: Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, îi sărbătorim astăzi laolaltă, ca pe cei mai mari învăţători şi Păstori ai Bisericii, din toată istoria creştinătăţii. Viaţa lor sfântă şi învăţăturile lor alcătuiesc îndreptare de ortodoxie, vrednice de toată lauda şi încrederea. Este o dovadă limpede că este rătăcire să nu crezi ca ei. Ei arată la treapta cea mai înaltă "drumul împărătesc" în Biserica Ortodoxă. Ei sunt adevăraţii ctitori ai Ortodoxiei. Şi pentru că, pe lângă darul tălmăcirii Sfintelor Scripturi, ei s-au învrednicit şi de înalta treaptă a arhieriei, ei sunt cunoscuţi îndeobşte sub numele de Sfinţii Trei Ierarhi. Viaţa lor se află istorisită la zilele în care se face pomenirea fiecăruia din ei, în parte. Aşa, viaţa Sfântului Vasilie se află la 1 ianuarie, viaţa Sfântului Grigorie Teologul, la 25 ianuarie, iar viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur, la 13 noiembrie şi la 27 ianuarie. Astăzi prăznuim doar roadele pe care multa lor strădanie le-a adus Bisericii Mântuitorului Hristos. Aşa, mai întâi, cei Trei Ierarhi au trăit toţi cam în aceeaşi vreme, adică în secolul IV, şi toţi trei au adus Ortodoxiei şi Bisericii chezăşia şi strălucirea sfinţeniei unor oameni cu înaltă ştiinţă de carte, cunoscând, adică, nu numai adâncurile învăţăturii lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, moştenită de la Apostoli, ci preţuind, de asemenea, şi toată ştiinţa şi filosofia păgână a vremii lor. Vieţuind, apoi, în anii când Biserica creştină, abia scăpată din prigonirile cele sângeroase ale împăraţilor romani, ajunsese primejduită de ereziile de la dreapta credinţă, din pricina mulţimii învăţăturilor greşite ce se iviseră, Sfinţii Trei Ierarhi au dus o luptă grea şi fără încetare, pentru adevărata înţelegere, pentru păzirea dreptei credinţe apostolice, cu privire, îndeosebi, la dogma Sfintei Treimi, cea mai de seamă Taină a credinţei creştine. Şi învăţătura lor a rămas învăţătura ortodoxă, de atunci, de azi şi de totdeauna. Fiind toţi trei mari ierarhi ai Bisericii, au folosit amvonul, dar fiecare din ei în felul său. Sfântul Vasilie, de pildă, a fost totodată şi păstor al mirenilor, dar şi mare îndrumător al călugărilor. Cele mai vestite cuvântări ale lui, din amvon, sunt tâlcuiri din "Cartea Facerii" şi "Tâlcuiri la Cartea Psalmilor". Cât priveşte rânduielile date de el călugărilor, acum 16 veacuri, ele dăinuiesc şi astăzi. Vrednic de însemnat este locul pe care Sfântul Vasilie îl dă muncii, alături de rugăciune, în viaţa călugărilor. Cu adevărat învăţător al mirenilor, el uneşte cuvântul cu faptele, chemând pe cei bogaţi să sprijine aşezămintele creştine întemeiate de el, pentru ajutorarea săracilor, a bolnavilor, a tuturor celor slabi şi neputincioşi din cetate. Mai amintim, în sfârşit, că Sfântul Vasilie şi Sfântul Ioan Hrisostom s-au străduit şi cu înfrumuseţarea şi desăvârşirea Sfintei Liturghii din timpul lor, şi cele două Liturghii: Liturghia Sfântului Ioan şi Liturghia Sfântului Vasilie, poartă şi astăzi numele lor şi se săvârşesc în Biserica Ortodoxă, aşa cum le-au desăvârşit ei. Tot în felul său, a folosit amvonul şi Sfântul Grigorie de Nazianz. Vorbitor înnăscut, poet şi mare teolog, Sfântul Grigorie şi-a câştigat renumele de "Cuvântător de Dumnezeu", adică renumele de teolog, tălmăcind pe înţelesul oamenilor din timpul lui, Taina Sfintei Treimi. Chemat la Constantinopol, cetate care căzuse atât de mult în rătăcirea lui Arie, încât în toată capitala imperiului nu mai rămăsese decât o singură biserică ortodoxă, biserica Învierii, după cinci ani de cuvântări în această biserică, starea lucrurilor s-a răsturnat şi în toată capitala, nu mai rămăsese decât o singură biserică a lui Arie, toate celelalte fiind ortodoxe. Pentru aceasta a şi fost el ales patriarh al Constantinopolului. Puţini teologi s-au ridicat la înălţimea şi la adâncimea teologiei lui. Cele mai vestite din cuvântările lui sunt "Cele cinci Cuvântări Teologice", ţinute de el în biserica Învierii din Constantinopol. În ceea ce priveşte pe Sfântul Ioan Gură de Aur, acesta a folosit amvonul, mai ales, pentru învăţarea mirenilor, chemându-i spre întoarcerea la Dumnezeu şi la milostenie, de la cei mai smeriţi, până la cei, mai semeţi, îmbărbătându-i şi dojenindu-i şi dându-le ca pildă viaţa sa de nevoinţă, dar şi de dârză bărbăţie. A fost socotit ca cel mai iscusit vorbitor, pe care l-a avut Biserica. Drept mărturie a cuvântărilor lui, el a lăsat Bisericii, "Tălmăcirea Evangheliei după Matei" şi "Tălmăcirea celor 14 Epistole ale Sfântului Pavel". Tălmăcirile lui sunt o adevărată evanghelie practică. În sfârşit, Sfinţii Trei Ierarhi s-au asemănat între ei şi prin slăbiciunea lor trupească. Toţi trei au avut o sănătate plăpândă. În slăbiciunea vasului lor trupesc sălăşluia însă, tăria cea neasemănată a Duhului şi cuvântul lor era unit cu fapta. Împodobiţi cu asemenea daruri, Sfinţii Trei Ierarhi au fost slăviţi în toată lumea creştină, dar, mai cu osebire, în împărăţia dreptcredincioasă de răsărit, atât de mult, încât, în chip neaşteptat, slăvirea lor a ajuns o pricină de dezbinare între credincioşi, acum aproape o mie de ani în urmă, pe vremea când în Constantinopol cârmuia cucernicul împărat Alexie, din neamul Comnenilor. Erau creştini care-l socoteau pe Vasilie mai mare dintre cei Trei Ierarhi ca unul care, ca nimeni alţii, a unit cuvântul său cu fapta. Alţii, coborându-l pe acesta şi pe Ioan, îl socoteau fruntaş al lor pe Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, atât pentru mulţimea cuvintelor lui, cele dulci ca mierea, cât şi pentru puterea şi adâncimea gândului. Alţii, în sfârşit, dădeau întâietate lui Ioan, cel cu gură de aur, mai meşter la cuvânt decât toţi şi îndemnător la aspra pocăinţă. Şi neînţelegerea ajunsese atât de mare, încât creştinii se împărţiseră în cete, care se duşmăneau între ele. Deci, făcându-se cinstirea lor piatră de poticnire, Sfinţii n-au răbdat o ruptură ca aceasta. Drept aceea, s-au arătat ei, mai întâi, câte unul, apoi, toţi trei laolaltă, unui, episcop înţelept, care păstorea în acea vreme cetatea Euhaitelor, anume Ioan, şi i-au grăit aşa: "După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem şi nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnaţi de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi unul întâi şi altul al doilea. De chemi pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, sculându-te, porunceşte, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră, cât am fost în viaţă şi după moarte, a fost să împăcăm pe oameni şi să aducem în lume pace şi unire . Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi, şi înştiinţează cu aceasta pe creştini, că noi în faţa lui Dumnezeu, una suntem." Şi, ascultând porunca Sfinţilor, acest minunat bărbat, Ioan episcopul Euhaitelor, a rânduit pomenirea laolaltă a Sfinţilor Trei Ierarhi, la 30 ianuarie, pe vremea împăratului Alexie Comnenul, adunând, ca într-un singur glas, cele trei chemări ale Ortodoxiei : chemarea călugărească a Sfântului Vasilie, înalta teologie a Sfântului Grigorie şi Evanghelia practică a Sfântului Ioan. Amintim că, tot în cinstea Sfinţilor Ierarhi, acum trei veacuri, domnitorul Vasile Lupul al Moldovei a înălţat minunata biserică din Iaşi, care a uimit multă lume prin frumuseţea podoabelor ei. Cu rugăciunile acestor Trei Ierarhi, Hristoase, Dumnezeul nostru, şi cu ale tuturor Sfinţilor, surpă şi risipeşte ridicările eresurilor şi pe noi, la unire şi la paşnică aşezare, ne păzeşte şi cereştii Tale Împăraţii ne învredniceste, că binecuvântat eşti în vecii vecilor ! Amin. 
Întru această zi, pomenirea Sfântului, sfinţitului Mucenic Ipolit, papă al Romei şi a celor împreună cu dânsul Censorin, Sabin şi Hrisia fecioara şi a celorlalţi douăzeci de Mucenici.
        Aceştia au trăit pe când împărăţea Claudiu(41-54), locţiitor al lui fiind Ulpius Romul. Şi Censorin era întâiul sfetnic la curte, magistru cu dregătoria. Şi, pârât fiind şi întrebat, a mărturisit pe Hristos, pentru aceea în temniţă l-au aruncat. Şi multe minuni se făceau de dânsul, cu puterea lui Hristos, încât şi un mort a înviat. Care lucru văzându-l, toţi ostaşii ce se întâmplaseră acolo, au crezut în Hristos; drept aceea, le-au tăiat capetele, fiind la număr douăzeci. Apoi, au adus şi pe fericita Hrisia fecioara, la întrebare, ca pe o creştină, pe care spânzurând-o, cu vine de bou au bătut-o şi cu foc i-au ars coastele ei şi au aruncat-o în temniţă şi, iarăşi după câteva zile scoţând-o, cu pietre i-au sfărâmat fălcile şi cu ciocan de plumb au bătut-o pe spate, apoi, o piatră legându-i de grumajii ei, întru adâncul mării au aruncat-o. Şi aşa, Sfânta fecioară şi-a sfârşit pătimirea sa, cea pentru Hristos. Iar fericitul Sabin cu ciocan greu a fost bătut pe trup şi pe un lemn spânzurat şi cu făclii ars; nişte munci ca acestea răbdând şi lui Dumnezeu mulţumind, şi-a dat duhul. De acestea înştiinţându-se, marele Ipolit arhiereul a mers la Roma, la dregător şi i-a mustrat sălbăticia şi neomenia sa, băutor de sânge numindu-l pe el, iar pe Hristos Dumnezeu şi Făcător a toate, cu îndrăzneală L-a mărturisit. Deci, de slujitorii dregătorului, a fost bătut şi alte muncii au făcut lui păgânii, apoi legându-i lui mâinile şi picioarele, în mare l-au aruncat. Şi aşa, mucenicia împlinindu-se, împărăţiei lui Dumnezeu s-a făcut moştenitor. 
Întru această zi, cuvânt, ca să nu osândim pe nimeni, 
pentru nici un lucru.
         Într-o mânăstire de obşte, au fost doi călugări, mari cu viaţa şi care s-au învrednicit a vedea Darul lui Dumnezeu asupra fraţilor lor. Iar pentru oarecare trebuinţă, a ieşit unul din ei înaintea porţii mănăstirii şi a văzut pe cineva mâncând de dimineaţă şi i-a zis lui: "Oare la vremea aceasta mănânci pâine vinerea ?" Iar a doua zi a fost slujbă, ca de obicei. Deci, privind fratele lui, a văzut Darul lui Dumnezeu depărtat de la dânsul şi s-a întristat. Iar când a venit în chilie, l-a întrebat: "Ce ai făcut frate, că nu văd, ca mai înainte, Darul lui Dumnezeu peste tine ?" Iar el, răspunzând, i-a zis lui: "Eu nu ştiu să fi greşit, nici cu lucrul, nici cu gândul." Zisu-i-a fratele: "Oare nici cu cuvântul n-ai greşit ?" Iar acel frate şi-a adus aminte de toate şi le-a spus, zicând: "Ieri, am văzut pe cineva, care, afară din mânăstire, mânca dimineaţa şi i-am zis lui: "Au la această vreme mănânci vinerea ?" Acesta este păcatul meu, deci, te rog osteneşte-te, cu mine împreună două săptămâni şi te roagă lui Dumnezeu pentru mine, ca iarăşi să-mi dea Darul Său." Şi au postit şi după două săptămâni a văzut iarăşi Darul lui Dumnezeu venind peste fratele şi s-a mângâiat şi au lăudat pe Preabunul Dumnezeu. Drept aceea, fraţilor, să nu osândim pe nimeni, ci de ale noastre păcate să ne îngrijim. 
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre minciună şi clevetire.
        Rogu-vă pe voi, fraţilor, părăsiţi-vă de vătămarea cea pierzătoare, adică de clevetire şi de minciună şi să lepădaţi de la voi această tiranie. Că minciuna este întâiul păcat şi meşteşug al diavolului, că prin ea întâi a amăgit pe Adam şi pe tot neamul nostru l-a băgat în pierzare. Că, deşi unii socotesc că minciuna este un mic păcat şi din obicei mint unii altora, alte păcate le mărturisesc şi le părăsesc pe ele, iar minciuna nici n-o mărturisesc, nici nu o părăsesc. Şi nu aud pe Proorocul ce zice: "Pierde-voi pe toţi cei ce grăiesc minciună" (Psalmi 5, 6). Şi iarăşi: "Pe cel ce clevetea, întru ascuns, pe vecinul său, pe acela l-am izgonit" (Psalmi 100, 6). Clevetirea a răsturnat case mari din temelie. Iată, numai unul este clevetit, iar supărarea şi plânsul la mulţi ajunge şi intră, adică la copiii lui şi la cei apropiaţi şi la prieteni. Deci, plângerea şi suspinul acestora, cum va slobozi, oare rugăciunea clevetitorilor acelora, ca să ajungă la auzul lui Dumnezeu? Că şi lumânările lor se sting şi jerfele lor neplăcute le fac suspinele. Pentru care, bine a zis David: "Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene şi limba cea plină de mândrie." (Psalmi 11, 3). Pentru că şi asupritorii fac păcat ca furii şi tâlharii. Ba încă asupritorii sunt şi mai amari decât furii şi tâlharii, de vreme ce, aceştia au măcar puţină pricină, adică sărăcia şi foamea şi golătatea. Şi, ei fură noaptea, pe întuneric, şi temându-se.  Iar asupritorii şi cei ce iau mită fură ziua, la lumină şi pe fraţii lor jefuindu-i, le fac lor nedreptăţi mari. Încă şi de desfrânare şi de spurcăciune sunt plini, de care Apostolul porunceşte să fugim, zicându-ne: "Fugiţi de desfrânare! Căci tot păcatul pe care îl fac oamenii, afară de trup este, iar cela ce se desfrânează întru al său trup greşeşte." Şi iarăşi: "Nu vă înşelaţi, că nici preadesfrânaţii, nici desfrânaţii, nici beţivii nu vor intra întru Împărăţia lui Dumnezeu", dacă nu se vor curăţi pe ei prin pocăinţă mare. Mulţi aduc aici o socotinţă proastă, zicând că, adică, aşa sunt făcuţi unii, oamenii înfierbântaţi spre poftă trupească, şi nu pot să se înfrâneze, iar alţii, fiind făcuţi reci la trup, pot să se înfrâneze. Dar eu, această socotinţă, cu o mică pildă o voi strica. Dacă într-adevăr, omul este neînfrânat spre poftă după fel şi după fire, apoi cum se face că, atunci când cineva voieşte să facă vreun rău, silit fiind de poftă, îndată ce vede trecând vreun judecător pământesc nu-şi zice că de felul meu sunt aşa tâlhar şi desfrânat, să nu fug dar de dânsul, ci dimpotrivă, îndată ce-l vede, fuge de greşala aceea. Şi, atunci, cum este cu pofta aceluia, după fel şi după fire?  Şi dacă frica unui judecător pământesc poate să piardă pofta aceea, spre greşală, atunci, cu cât mai vârtos frica Înfricoşătorului Aceluia şi Atotvăzătorului Judecător este în stare să piardă din noi toată pofta spre păcat? Dar, de vreme ce nu avem frica Lui întru noi, pentru aceea şi grăim socoteli şi motive de acestea şi de acele fapte necurate suntem plini. Apoi, încă ne şi înfuriem, bănuind că ne-ar fi poruncit nouă grele porunci, iar pe noi înşine nu ne osândim. Să ne sfiim, deci, de Stăpânul Ceresc, ai cărui ochi sunt mult mai luminoşi decât soarele. Care de-a dreapta Tatălui stă şi vede păcatele şi fărădelegile noastre, măcar atât cât ne sfiim de un judecător pământesc. Că, altfel, aproape nu-i zicem aşa: "Tu, acolo la înălţime eşti, iar noi de Tine nu ne temem." O, mare este răbdarea lui Dumnezeu, A Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin. 




Sursa: