Proloagele din 1 februarie

Întru această zi, învăţătură la înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului nostru Iisus Hristos.
Sa stiti, iubitilor, ca in aceasta zi este inainte-praznuirea aducerii la templul din Ierusalim a Dumnului nostru Iisus Hristos, la patruzeci de zile de la nasterea Sa. Dupa legea lui Moise, ducerea aceasta la templu, la 40 de zile de la nastere, avea o indoita insemnatate: mai intai, mama copilului, la aceasta data, era datoare sa aduce jertfa, pentru curatirea ei, de toate sangerarile de la nasterea pruncului. Iar, in al doilea rand, dupa aceeasi lege, la 40 de zile de la nastere, mama unui copil de parte barbateasca, daca copilul era intaiul ei nascut, trebuia sa-si aduca la templu copilul, ca sa plateasca un pret si sa-si rascumpere copilul, pentru ca orice copil intai-nascut de parte barbateasca, era socotit partea lui Dumnezeu, dupa Lege. Deci, acestor randuieli ale Legii vechi se supun si Maica Domnului si Dreptul Iosif, ducand la templu pe Iisus, la 40 de zile de la nasterea Sa. Si implinind Legea, supunandu-Se adica Legii, in numele tuturor, Mantuitorul Iisus Se face liber in fata Legii, si Se pregateste, astfel, sa lucreze ca Mantuitor al lumii, din mijlocul poporului si in numele tuturor popoarelor din lume, slobozind pe oameni dintr-o robie mult mai grea, din robia pacatului, robie din care Legea veche, insasi, nu putea sa elibereze pe oameni. Si puterea aceasta noua de mantuire, mai tare decat Legea, este puterea jertfei Mantuitorului Iisus pe Cruce, pentru a impaca pe oameni cu Dumnezeu, credinta in jertfa de mantuire a lui Iisus Dumnul si in fapte bune, facute de noi impreuna cu El. Aceasta este vestea cea buna pe care ne-o spune cantarea batranului Simeon, ca si marturisirea Proorocitei Ana, si, pe care o auzim in zilele acestea din Sfanta Evanghelie. Ca, luand Pruncul dumnezeiesc in brate, luminat de Duhul Sfant, batranul zice: “Acum slobozeste cu pace pe robul Tau Stapane, ca au vazut ochii mei mantuirea Ta, pe care ai pregatit-o inaintea tuturor popoarelor, lumina pe care sa o descopere neamurile si slava poporului Tau Israel”. Iisus Hristos este asadar puterea cea mare de mantuire a lui Dumnezeu in lume, El este lumina tuturor neamurilor, El este slava lui Israel, si a celui vechi si a celui nou. Drept aceea, rogu-va pe voi, sa taiem de la noi gandurile cele necuvioase si, ca o pavaza luand credinta, sa ne intarim impotriva inselaciunii celei fara de Dumnezeu. Ca sa nu ne aratam, prin lucrurile cele rele, luptandu-ne cu Domnul, ca Irod, ci, mai vartos, sa fim chiar ajutatori lui Dumnezeu, iubindu-L pe El din toata inima noastra si pe aproapele ce pa noi insine, precum a zis Domnul. Si stim cine sunt cei apropiati ai nostri! Oare nu sunt acestia, cu care facem mila, adica surzii, schiopii, flamanzii, strainii, pe care Domnul I-a numit frati ai Sai? Ca, daca vom face mila cu acestia, apoi acestia ne vor deschide usile Raiului si, fara de infruntare, ne vor duce inauntru, in patria noastra, daca zgarcenia noastra nu ne va inchide afara. Ca, Insusi Domnul, chemandu-ne pe noi intru acea Imparatie, zice: “Fiti milostivi, ca si Tatal vostru cel ceresc, milostiv este!” Fiti fii ai Celui Preainalt si partasi ai Imparatiei. Vedeti, deci, cum Dumnezeu pe cei milostivi, fii ai Sai ii numeste. Drept aceea, ascultand sfintele Lui cuvinte, sa le scriem in inimile noastre, ca sa-L auzim pe El graindu-ne: “Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti Imparatia cea gatita voua de la alcatuirea lumii!” Acestei Imparatii, mostenitori dorind a ne face, slavim pe Preasfanta Treime, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh! Amin.

Întru această zi, Sfântul Mucenic Trifon (+250).

Acesta era din satul Lampsac, din tinutul Frigiei si a trait pe vremea omparatilor Gordian (238-249) si Decius (250-253). A cunoscut, inca din copilarie, credinta crestina si, intarit de Duhul Sfant, propovaduia dreapta credinta, impreuna cu Sfantul Respice, fiind din acelasi loc cu dansul. Iar cand Decius a ajuns imparat si a pornit prigoana impotriva crestinilor, a fost prins si Sfantul Trifon si, dus fiind la Neceea, a fost aruncat in temnita, la porunca dregatorului Acvilin, mai-marele Bitiniei. Deci, fiind chemat sa jertfeasca zeilor, el a marturisit numele lui Hristos si a fost chinuit in multe feluri; a fost atras pe roata, a fost purtat descult prin cetate, pe vreme de iarna, pana I-au degerat picioarele, umbland prin zapada, a fost legat de cai, I s-au batut cuie in picioare si a fost ars pe coaste cu faclii si trupul I-a fost sfasiat cu ghiare de fier. Si, indurand toate acestea, Sfantul nu inceta a grai, indemnand pe ceilalti crestini sa nu se departeze de la Hristos, socotindu-se fericit a suferi pentru El. Si ramanand nestramutat in hotararea sa, a fost osandit sa moara de sabie, dar, nemaiapucand implinirea poruncii, si-a dat sufletul la Dumnezeu in ziua de 1 februarie.

Întru această zi, cuvânt despre Sfintele Muceniţe Perpetua şi Felicitas (+203).

Acestea au fost din Cartagina, pe vremea imparatiei lui Sever. Si au fost prinse din porunca dregatorului Cartaginei si, macar ca erau inca nebotezate, au fost aruncate in temnita, impreuna cu alti catehumeni, cu totii, cinci la numar, si au primit, in taina, Botezul in temnita. Si Felicitas era grea in luna a opta si a nascut in temnita, iar Perpetua avea un copil de san, pe care-l alapta. Si, fiind scoase la intrebare, ele nu s-au induplecat nici de nesfarsita lor dragoste pentru prunci, nici de staruintele jalnice ale parintilor si rudeniilor, ci au marturisit, cu hotarare si de buna voie, credinta lor in Hristos si au fost osandite sa fie date spre mancare, la fiare, in circ, de ziua imparatului. Dar nu au primit moartea in circ de la fiare si, atunci, au luat cununa muceniciei, prin taierea capului cu sabia. Si asa s-au sfarsit Mucenitele Domnului si se face praznicul lor, in ziua de 1 februarie.

Întru această zi, cuvânt despre Sfântul Benedict şi răscumpărarea unui sărac cu aur, de la Dumnezeu.

A fost in partile Romei celei vechi un calugar cu numele Benedict, facator de minuni si slavit foarte, sfant si minunat, incat si pe morti ii invia, ca a iubit pe Hristos din tinerete si in viata monahiceasca se nevoia. Inca si foarte milostiv era si indurat catre toti care-I cereau. Si acesta era parinte la multe manastiri si cu totul lipsit de avere era. Ci, si fratii adunati de dansul, petreceau in multa saracie si intru facere de milostenii. Si, cu atata sarguinta urmau cuvantul lui Dumnezeu pentru saracie, incat nici un galben nu se afla in toate manastirile parintelui Benedict. Intr-una din zile a venit un om credincios, cuprins fiind de o nevoie si silit de cineva, care ii daduse lui imprumut doisprezece galbeni. Iar Sfantul, neavand ce sa-I dea, ca era cuprins de lipsa, cu glas bland I-a zis lui: “Frate, iarta-ma pe mine, ca nu am cei doisprezece galbeni pe care ii ceri, Deci, du-te acum si dupa doua zile iarasi sa vii”. Si, dupa ce s-a dus acela, Sfantul a inceput sa se roage si cerea de la Dumnezeu pretul de rascumparare a celui cu datoria. Iar a treia zi, a venit cel dator la omul lui Dumnezeu si i-a facut plecaciune. Si era in manastire un vas, in care sta lintea. Iar deasupra, pe linte, cu rugaciunile Sfantului parinte, s-au aflat treisprezece galbeni, pe care, luandu-i Sfantul i-a dat celui necajit, zicandu-i: „Mergi, fiule, si da-i pe acestia celui ce ti-a dat tie imprumutul, iar un galben sa-l ai la tine, pentru trebuintele casei tale”. Acestea toate stie a le face milostenia cea atotputernica si saracia pentru Hristos, a Caruia este slava in veci. Amin.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/februarie/Proloage01Feb.shtml

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie01.htm

Proloagele din 31 ianuarie

Luna lui ianuarie în 31 de zile: pomenirea Sfinţilor şi de minuni făcătorilor, doctori fără de arginti Chir şi Ioan şi a Sfintei Muceniţe Atanasia şi a celor trei fiice fecioare ale ei, Teodota, Teoctista şi Eudoxia. Acesti Sfinti Mucenici, Chir si Ioan, au trait in zilele imparatului Diocletian (284-305). Fericitul Chir era din Alexandria Egiptului si ajunsese, cu darul lui Dumnezeu si dupa multa invatatura, doctor iscusit, incat tamaduia oamenilor bolile trupesti si sufletesti, neluand plata, ci binevestind, in acest fel, credinta cea noua a crestinilor. Deci, pornindu-se prigoana cea mare impotriva crestinilor, a fost parat si Sfantul Chir la dregatorul cetatii, ca invata pe multi credinta cea noua. Si instiintandu-se el, la vreme, de aceasta, s-a instrainat de tara parintilor lui si, iesind din Egipt, s-a dus in Arabia. Si a intrat in viata pustniceasca si multe si minunate tamaduiri, fara plata, a facut, aducand nenumarate suflete la inchinarea lui Hristos, incat s-a raspandit vestea despre dansul pretutindeni. In vremea aceea, s-a intamplat sa se afle la Ierusalim un dreptcredincios, anume Ioan. Acesta era in tinutul Edesei si purtase multa vreme dregatoria ostaseasca. Iar acum, lasand toate, chiar si dregatoria sa, cauta pe Hristos, traind in smerenie si in mare curatenie trupeasca. Si, auzind de minunata propovaduire pe care o savarsea Sfantul Chir, a pornit in cautarea lui la Alexandria si, acolo, negasindu-l, a mers pe urmele lui si l-a aflat in Arabia. Si s-a minunat fericitul Ioan vazand dumnezeiasca slujire incredintata Sfantului Chir. Drept aceea, a ramas langa dansul, ca un ucenic, si-l insotea si-l ajuta pe Sfantul in apostoleasca lui lucrare. Si cutreierau impreuna orasele si satele, uniti in ganduri, invatand cuvantul lui Dumnezeu si vindecand toata boala. Deci, intinzandu-se prigoana, a fost prinsa si o femeie crestina, Atanasia cu numele, impreuna cu cele trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista si Eudoxia, si aceasta pe vremea cand Sfintii Doctori erau inca slobozi. Si temandu-se ei ca nu cumva, ca niste femei ce erau ele, sa se ingrozeasca, fie stand in fata judecatorului, fie de marimea chinurilor, si astfel sa se lepede de credinta, au mers Sfintii la temnita si le imbarbatau si le indemnau sa stea tari la munci, marturisind pe Hristos. Afland, deci, de aceasta dregatorii cetatii, ca adica doi crestini marturisesc pe fata pe Hristos, i-au prins si pe ei. Si, fiind dati la grele chinuri, au marturisit cu indrazneala pe Hristos, Dumnezeu adevarat, imbarbatand astfel si pe sfintele femei. Deci, nevoind ei pana la sfarsit sa aduca jertfa zeilor, a poruncit dregatorul sa li se taie tuturor capul. Si se face pomenirea mutarii lor la Domnul in fiecare an, astazi la 31 ianuarie. Întru această zi, cuvânt al Sfântului Antioh, despre pătimirea pentru aproapele. A patimi pentru altul, a ajuta si a se osteni, placut lucru este lui Dumnezeu. Ca aceasta si datori suntem a face, ca niste slugi de aproape si slujitori ai cuvantului lui Dumnezeu, ca sa-I placem Lui, ca niste ostasi Imparatului, de la care luam si plata; mila adica sa avem si indurare a sufletului. Pentru ca cela ce are un izvor ca acesta, din care izvorasc toate bunatatile, apoi acela, daca are bogatie, o da, iar de vede pe cineva in primejdie si nevoie, plange, iar de vede pe vreun om asuprit, ii da o mana de ajutor. Deci, sa ne nevoim si sa ne silim ca dragostea, credinta si rabdarea noastra sa nu fie fara de nici un inteles, ci ca un coif si sulita si ca o arama impotriva vrajmasului. Cu toti, adica, cu dragoste sa fim si indelung-rabdatori, intru tarie vietuind. Ca si Domnul nostru, Iisus Hristos, graieste: "Asa se cade sa fie slujitorul Domnului, adica pe saracul care lacrimeaza sa nu-l treaca cu vederea, ca si rugaciunea noastra si lacrimile sa nu se treaca cu vederea. Iar de vom aduce daruri mari lui Dumnezeu, sa nu ne mandrim, ci cu gand smerit aceasta sa o facem, ca sa primim bun dar de la Dumnezeu. Pentru ca Iov, cel care mai inainte de toti impreuna-patimitor a fost si spre toti indurat, zice: "Eu pentru fiecare neputincios, am plans si am suspinat, vazand pe om in primejdie, iar de l-am vazut gol, l-am imbracat. Si usile mele deschise au fost pentru tot strainul." Tot asa si Tobie zice: "Milostenii multe faceam, iar cand am vazut vreun mort lepadat, ingrijindu-ma de el, l-am ingropat." Iar Proorocul Osea zice: "Sa ne silim a cunoaste pe Domnul, ca mila voieste, iar nu jertfa si arderi de tot." Inca si Miheia Proorocul zice: "Eu iti voi spune tie, omule, ce lucru este mai bine si mai bun, sau ce cauta Dumnezeu de la tine. Aceasta, adica, o cauta : sa faci milostenie cu dragoste." Dar s-a zis si la Pilde: "Sa izbavesti pe cei dusi la moarte, iar pe cei ucisi de sabie sa-i rascumperi." Iacob Apostolul zice: "De vor fi fratele tau sau sora ta goi si lipsiti de hrana cea de toate zilele si le-ar zice cineva dintre voi: Mergeti cu pace, incalziti-va si va saturati si nu le-ar da lor cele de trebuinta trupului, de ce folos le-ar fi?" Inca ne invata si Pavel, zicand: "Imbracati-va dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si iubiti, cu milostivirile indurarii, cu bunatate, cu smerenie, cu blandete, cu indelunga-rabdare, ingaduindu-va unul pe altul, tinandu-va cu dragoste, ca niste madulare intr-un singur trup. Ca de patimeste un madular, impreuna cu dansul sufera toate madularele." Iar Petru Apostolul, zice: "Rogu-va pe voi, iubitilor, sa va feriti de tot raul, cei indestulati bine sa faceti, sa fiti cu un gand si darnici, iubitori de frati, indurati, supusi, nerasplatind raul cu rau, nici ocara cu ocara, ci dimpotriva, mai vartos sa binecuvantati, stiind ca la aceasta ati si fost chemati: sa mosteniti binecuvantarea." Iar induratul Domn, voind sa Se arate ca de Parintele Sau suntem mantuiti, ne-am zis: "Fiti milostivi, precum si tatal vostru Milostiv este!" Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre pocăinţă şi răsplătirile Judecăţii. Aduceţi-vă aminte, fraţilor de acea înfricoşată Judecată, când va veni acea zi şi noaptea aceea înfricoşătoare, adică noaptea păcătoşilor şi ziua drepţilor, cand se va sparge soborul şi se vor risipi lucrurile cele rele şi mincinoase. Atunci, se va lămuri fiecare, lucrurile lui, şi cinstea lui, bogatul şi împăratul, bărbatul şi femeia. Atunci, viaţă bună se va cere de la noi şi fapte bune, nu mărire şi bogăţie slăvită, nici sărăcie şi stare proastă. Mie, va zice Domnul, fapte dă-Mi, şi, chiar dacă eşti rob, vei fi mai mare decât cel liber. Sau de eşti femeie, mai mare vei fi decât bărbatul, de vieţuieşti după Legea lui Dumnezeu şi după Scriptură. Să ne lepădăm, deci, de noi înşine şi de voile noastre şi să urmăm lui Dumnezeu. O, de câte ori s-a ridicat această mare a vieţii şi faptele trupului acestuia câte valuri au făcut? Câte tulburări, câte furtuni, câte înecări, câte fărădelegi, câte greşeli, câte ispite şi lacrimi, câte rele în toate cetăţile, câte prin case, câte certuri prin târguri? Şi ce este în ajutorul omului sau în puterea lui? Toate sunt pline de frică: naşterea lui în durere, moartea înfricoşată, iar cele de după moarte, negrăite şi nespuse cumpăniri în inimile noastre sunt, şi bune şi rele. Că, în ce parte ni se pleacă gândul, într-acolo şi jugul trage. Bate, dar, cu îndrăzneală, ca să ţi se deschidă ţie degrabă. Adu-ţi aminte că, nu după multă vreme, vei lăsa pe toate cele văzute, cerul şi pământul, oamenii şi lucrurile. Adu-ţi aminte că eşti nimic, cu trupul şi cu sufletul, că puţin necaz te tulbură pe tine, puţină durere te arde pe tine, un cuvânt prost te răscoleşte pe tine. Deci, pentru ce nu te desparţi tu puţin de viaţa aceasta? Eu îţi spun ţie că eşti dator a te muta de aici şi, sus, înlăuntrul porţilor cereşti, să-ţi faci ţie cort şi, acolo, de-a pururi să petreci. Ci, te roagă lui Dumnezeu până la moarte, ca să te primească pe tine cu milostivire şi, la vremea aceea, să-ţi deschidă ţie degrabă, iar, până ce eşti pe pământ, pleacă-ţi genunchii către Dumnezeu; sus să-ţi ai sufletul, iar cu faţa de-a pururi să acoperi pământul, ca să te vadă pe tine, că mai mult petreci ostenindu-te în rugăciune şi adu-ţi aminte de cele viitoare şi rele şi bune. Că acestea aduc frica lui Dumnezeu, şi aduc lucrurile cele sufleteşti. Că săraci suntem toţi şi nu avem pe nimeni ajutor şi sprijinitor, decât numai pe Dumnezeu. Drept aceea, despărţindu-ne cu sufletul de toate, să ne îngrijim de noi înşine. Adu-ţi aminte de păcatele tale şi de osândirea ta. Adu-ţi aminte că eşti om muritor, bolnăvicios şi pătimaş, spurcat şi necurat. Adu-ţi aminte că eşti om cu viaţă mâhnită şi plină de primejdii, care pe mulţi, şi buni şi răi, înţelepţi şi neînţelepţi, bogaţi şi săraci, i-a pierdut. Adu-ţi aminte că eşti om, având oase smerite, de la picioare şi până la cap. Neputând suferi nici osteneală de o zi şi nici de o noapte să priveghezi. Adu-ţi aminte cât ai greşit lui Dumnezeu cu fapta, cu cuvintele şi cu gândurile. Adu-ţi aminte că ziua şi noaptea te lupţi cu leul şi cu şarpele. Adu-ţi aminte câte suflete sunt sub pământ, care n-au luat în seamă frica lui Dumnezeu şi acum câştigă odihnă rugându-se, ci, întru cele mai de jos ale firii, îşi plâng rătăcirile lor, lenevia şi desfătarea, precum şi vătămările certurilor lor. Adu-ţi aminte, că, după puţină vreme, vei muri şi te vei osândi. Să nu încetezi a grăi acest mic cuvânt, ci să-l scrii în sufletul tău şi în inima ta şi să-l legi pe el de grumazul tău şi anume: "Greşit-am Doamne, miluieşte-mă!" Mai bună îţi este ţie aceasta, decât o coroană împărătească, pentru că aceea pe mulţi în muncă pogoară, iar acest cuvânt în viaţa veşnică duce. Întru acestea să te înveţi şi întru acestea de-a pururea să fii. Întru această zi, cuvânt din Pateric. A intrat odată ava Agaton în cetate să-şi vândă puţinele lui vase şi a găsit un lepros lepădat în cale. I-a zis lui leprosul: "Unde te duci? I-a răspuns ava Agaton: "În cetate, să vând nişte vase". Zis-a lui leprosul: "Te rog să mă iei şi pe mine acolo". Şi, luându-l pe spatele său, l-a dus în cetate. I-a zis lui acesta: "Unde vei vinde vasele tale, acolo să mă pui". Şi a făcut bătrânul aşa. Şi după ce vindea un vas, zicea leprosul: "Cu cât l-ai vândut?" Şi-i răspundea "Cu atât". Şi-i zicea iarăşi: "Cumpără-mi o plăcintă". Şi-i cumpăra. Şi vindea alt vas. Şi-i zicea leprosul iarăşi: Dar acesta cu cât? Şi răspunse bătrânul: "Cu atât". Şi-i zicea: "Cumpără-mi cutare lucru". Şi-i cumpăra. Deci, după ce a vândut toate vasele şi vrea să plece, i-a zis din nou: "Te rog din nou să mă duci unde m-ai găsit". Şi, luându-l pe spatele lui, l-a dus la locul lui. Şi i-a zis: Binecuvântat eşti, ava Agaton de Domnul în cer şi pe pământ". Şi, ridicând ochii săi, pe nimeni n-a mai văzut. Că a fost îngerul Domnului, care a venit să-l ispitească. Dumnezeului nostru slavă! Sursa: http://www.ortodoxism.ro/proloagele/ianuarie/Proloage31Ian.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=18&p2000_imageid=886 http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=273&Itemid=60&limit=1&limitstart=3 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie31.htm

Proloagele din 30 ianuarie

Luna ianuarie în 30 zile: Soborul Sfinţilor Trei Ierarhi, dascăli a toată lumea: Vasilie cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur Soborul Sfinţilor Trei Ierarhi, dascăli a toată lumea: Vasilie cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur Pe apărătorii şi luminătorii Bisericii creştineşti, pe învăţătorii cei mari şi înfrânătorii zâzaniilor diavoleşti, pe surpătorii eresurilor, pe stâlpii cei neclintiţi ai Bisericii, podoabele cele mai alese ale ierarhilor şi întocmai cu apostolii, şi ai lumii învăţători, pe marele Vasile cel cu dumnezeiasca minte; pe Grigorie, cel cu dulce glas; şi pe Ioan luminătorul a toată lumea, să-i lăudăm credincioşii din toată inima şi să le cântăm: Bucură-te, treime de arhierei mult-laudată ! Pe acesti trei Sfinti Parinti: Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, ii sarbatorim astazi laolalta, ca pe cei mai mari invatatori si Pastori ai Bisericii, din toata istoria crestinatatii. Viata lor sfanta si invataturile lor alcatuiesc îndreptare de ortodoxie, vrednice de toata lauda si increderea. Este o dovada limpede ca este ratacire sa nu crezi ca ei. Ei arata la treapta cea mai inalta "drumul imparatesc" in Biserica Ortodoxa. Ei sunt adevaratii ctitori ai Ortodoxiei. Si pentru ca, pe langa darul talmacirii Sfintelor Scripturi, ei s-au invrednicit si de inalta treapta a arhieriei, ei sunt cunoscuti indeobste sub numele de Sfintii Trei Ierarhi. Viata lor se afla istorisita la zilele in care se face pomenirea fiecaruia din ei, in parte. Asa, viata Sfantului Vasilie se afla la 1 ianuarie, viata Sfantului Grigorie Teologul, la 25 ianuarie, iar viata Sfantului Ioan Gura de Aur, la 13 noiembrie si la 27 ianuarie. Astazi praznuim doar roadele pe care multa lor stradanie le-a adus Bisericii Mantuitorului Hristos. Asa, mai intai, cei Trei Ierarhi au trait toti cam in aceeasi vreme, adica in secolul IV, si toti trei au adus Ortodoxiei si Bisericii chezasia si stralucirea sfinteniei unor oameni cu inalta stiinta de carte, cunoscand, adica, nu numai adancurile invataturii lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, mostenita de la Apostoli, ci pretuind, de asemenea, si toata stiinta si filosofia pagana a vremii lor. Vietuind, apoi, in anii cand Biserica crestina, abia scapata din prigonirile cele sangeroase ale imparatilor romani, ajunsese primejduita de ereziile de la dreapta credinta, din pricina multimii invataturilor gresite ce se ivisera, Sfintii Trei Ierarhi au dus o lupta grea si fara incetare, pentru adevarata intelegere, pentru pazirea dreptei credinte apostolice, cu privire, indeosebi, la dogma Sfintei Treimi, cea mai de seama Taina a credintei crestine. Si invatatura lor a ramas invatatura ortodoxa, de atunci, de azi si de totdeauna. Fiind toti trei mari ierarhi ai Bisericii, au folosit amvonul, dar fiecare din ei in felul sau. Sfantul Vasilie, de pilda, a fost totodata si pastor al mirenilor, dar si mare indrumator al calugarilor. Cele mai vestite cuvantari ale lui, din amvon, sunt talcuiri din "Cartea Facerii" si "Talcuiri la Cartea Psalmilor". Cat priveste randuielile date de el calugarilor, acum 16 veacuri, ele dainuiesc si astazi. Vrednic de insemnat este locul pe care Sfantul Vasilie il da muncii, alaturi de rugaciune, in viata calugarilor. Cu adevarat invatator al mirenilor, el uneste cuvantul cu fapte, chemand pe cei bogati sa sprijine asezamintele crestine intemeiate de el, pentru ajutorarea saracilor, a bolnavilor, a tuturor celor slabi si neputinciosi din cetate. Mai amintim, in sfarsit, ca Sfantul Vasilie si Sfantul Ioan Hrisostom s-au straduit si cu infrumusetarea si desavarsirea Sfintei Liturghii din timpul lor, si cele doua Liturghii: Liturghia Sfantului Ioan si Liturghia Sfantului Vasilie, poarta si astazi numele lor si se savarsesc in Biserica Ortodoxa, asa cum le-au desavarsit ei. Tot in felul sau, a folosit amvonul si Sfantul Grigorie de Nazianz. Vorbitor innascut, poet si mare teolog, Sfantul Grigorie si-a castigat renumele de "Cuvantator de Dumnezeu", adica renumele de teolog, talmacind pe intelesul oamenilor din timpul lui, Taina Sfintei Treimi. Chemat la Constantinopol, cetate care cazuse atat de mult in ratacirea lui Arie, incat in toata capitala imperiului nu mai ramasese decat o singura biserica ortodoxa, biserica Invierii, dupa cinci ani de cuvantari in aceasta biserica, starea lucrurilor s-a rasturnat si in toata capitala, nu mai ramasese decat o singura biserica a lui Arie, toate celelalte fiind ortodoxe. Pentru aceasta a si fost el ales patriarh al Constantinopolului. Putini teologi s-au ridicat la inaltimea si la adancimea teologiei lui. Cele mai vestite din cuvantarile lui sunt "Cele cinci Cuvantari Teologice", tinute de el in biserica Invierii din Constantinopol. In ceea ce priveste pe Sfantul Ioan Gura de Aur, acesta a folosit amvonul, mai ales, pentru invatarea mirenilor, chemandu-i spre intoarcerea la Dumnezeu si la milostenie, de la cei mai smeriti, până la cei, mai semeti, imbarbatandu-i si dojenindu-i si dandu-le ca pilda viata sa de nevointa, dar si de dârză barbatie. A fost socotit ca cel mai iscusit vorbitor, pe care l-a avut Biserica. Drept marturie a cuvantarilor lui, el a lasat Bisericii, "Talmacirea Evangheliei dupa Matei" si "Talmacirea celor 14 Epistole ale Sfantului Pavel". Talmacirile lui sunt o adevarata evanghelie practica. In sfarsit, Sfintii Trei Ierarhi s-au asemanat intre ei si prin slabiciunea lor trupeasca. Toti trei au avut o sanatate plăpândă. In slabiciunea vasului lor trupesc salasluia insa, taria cea neasemanata a Duhului si cuvantul lor era unit cu fapta. Impodobiti cu asemenea daruri, Sfintii Trei Ierarhi au fost slaviti in toata lumea crestina, dar, mai cu osebire, in imparatia dreptcredincioasa de rasarit, atat de mult, incat, in chip neasteptat, slavirea lor a ajuns o pricina de dezbinare intre credinciosi, acum aproape o mie de ani in urma, pe vremea cand in Constantinopol carmuia cucernicul imparat Alexie, din neamul Comnenilor. Erau crestini care-l socoteau pe Vasilie mai mare dintre cei Trei Ierarhi ca unul care, ca nimeni altii, a unit cuvantul său cu fapta. Altii, coborându-l pe acesta si pe Ioan, il socoteau fruntas al lor pe Grigorie, cuvantatorul de Dumnezeu, atat pentru multimea cuvintelor lui, cele dulci ca mierea, cat si pentru puterea si adancimea gandului. Altii, in sfarsit, dadeau intaietate lui Ioan, cel cu gura de aur, mai mester la cuvant decat toti si indemnator la aspra pocainta. Si neintelegerea ajunsese atat de mare, incat crestinii se impartisera in cete, care se dusmaneau intre ele. Deci, facandu-se cinstirea lor piatra de poticnire, Sfintii n-au rabdat o ruptura ca aceasta. Drept aceea, s-au aratat ei, mai intai, cate unul, apoi, toti trei laolalta, unui, episcop înţelept, care pastorea in acea vreme cetatea Euhaitelor, anume Ioan, si i-au grait asa: "Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalţi doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, că noi in fata lui Dumnezeu, una suntem." Si, ascultand porunca Sfintilor, acest minunat barbat, Ioan episcopul Euhaitelor, a randuit pomenirea laolaltă a Sfintilor Trei Ierarhi, la 30 ianuarie, pe vremea imparatului Alexie Comnenul, adunand, ca intr-un singur glas, cele trei chemari ale Ortodoxiei : chemarea calugareasca a Sfantului Vasilie, inalta teologie a Sfantului Grigorie si Evanghelia practica a Sfantului Ioan. Amintim ca, tot in cinstea Sfintilor Ierarhi, acum trei veacuri, domnitorul Vasile Lupul al Moldovei a inaltat minunata biserica din Iasi, care a uimit multa lume prin frumusetea podoabelor ei. Cu rugaciunile acestor Trei Ierarhi, Hristoase, Dumnezeul nostru, si cu ale tuturor Sfintilor, surpa si risipeste ridicarile eresurilor si pe noi, la unire si la pasnica asezare, ne pazeste si cerestii Tale Împărăţii ne învredniceşte, că binecuvântat eşti în vecii vecilor! Amin. Întru această zi, pomenirea Sfântului, sfinţitului Mucenic Ipolit, papă al Romei şi a celor împreună cu dânsul Censorin, Sabin şi Hrisia fecioara şi a celorlalţi douăzeci de Mucenici. Acestia au trait pe cand imparatea Claudiu (41-54), loctiitor al lui fiind Ulpius Romul. Si Censorin era intaiul sfetnic la curte, magistru cu dregatoria. Si, pârât fiind si intrebat, a marturisit pe Hristos, pentru aceea in temnita l-au aruncat. Si multe minuni se faceau de dansul, cu puterea lui Hristos, incat si un mort a inviat. Care lucru vazandu-l, toti ostasii ce se intamplasera acolo, au crezut in Hristos; drept aceea, le-au taiat capetele, fiind la numar douazeci. Apoi, au adus si pe fericita Hrisia fecioara, la intrebare, ca pe o crestina, pe care spanzurand-o, cu vine de bou au batut-o si cu foc i-au ars coastele ei si au aruncat-o in temnita si, iarasi dupa cateva zile scotand-o, cu pietre i-au sfaramat falcile si cu ciocan de plumb au batut-o pe spate, apoi, o piatra legandu-i de grumajii ei, intru adancul marii au aruncat-o. Si asa, Sfanta fecioara si-a sfarsit patimirea sa, cea pentru Hristos. Iar fericitul Sabin cu ciocan greu a fost batut pe trup si pe un lemn spanzurat si cu faclii ars; niste munci ca acestea rabdand si lui Dumnezeu multumind, si-a dat duhul. De acestea instiintandu-se, marele Ipolit arhiereul a mers la Roma, la dregator si i-a mustrat salbaticia si neomenia sa, bautor de sange numindu-l pe el, iar pe Hristos Dumnezeu si Facator a toate, cu indrazneala L-a marturisit. Deci, de slujitorii dregatorului, a fost batut si alte muncii au facut lui paganii, apoi legandu-i lui mainile si picioarele, in mare l-au aruncat. Si asa, mucenicia implinindu-se, imparatiei lui Dumnezeu s-a facut mostenitor. Întru această zi, cuvânt, ca să nu osândim pe nimeni pentru nici un lucru. Intr-o manastire de obste, au fost doi calugari, mari cu viata si care s-au invrednicit a vedea Darul lui Dumnezeu asupra fratilor lor. Iar pentru oarecare trebuinta, a iesit unul din ei inaintea portii manastirii si a vazut pe cineva mancand de dimineata si i-a zis lui: "Oare la vremea aceasta mananci paine vinerea ?" Iar a doua zi a fost slujba, ca de obicei. Deci, privind fratele lui, a vazut Darul lui Dumnezeu departat de la dansul si s-a intristat. Iar cand a venit in chilie, l-a intrebat: "Ce ai facut frate, ca nu vad, ca mai inainte, Darul lui Dumnezeu peste tine ?" Iar el, raspunzand, i-a zis lui: "Eu nu stiu sa fi gresit, nici cu lucrul, nici cu gandul." Zisu-i-a fratele: "Oare nici cu cuvantul n-ai gresit ?" Iar acel frate si-a adus aminte de toate si le-a spus, zicand: "Ieri, am vazut pe cineva, care, afara din manastire, manca dimineata si i-am zis lui: "Au la aceasta vreme mananci vinerea?" Acesta este pacatul meu, deci, te rog osteneste-te, cu mine impreuna doua saptamani si te roaga lui Dumnezeu pentru mine, ca iarasi sa-mi dea Darul Sau." Si au postit si dupa doua saptamani a vazut iarasi Darul lui Dumnezeu venind peste fratele si s-a mangaiat si au laudat pe Preabunul Dumnezeu. Drept aceea, fratilor, sa nu osandim pe nimeni, ci de ale noastre pacate sa ne ingrijim. Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre minciună şi clevetire. Rogu-va pe voi, fratilor, parasiti-va de vatamarea cea pierzatoare, adica de clevetire si de minciuna si sa lepadati de la voi aceasta tiranie. Ca minciuna este intaiul pacat si mestesug al diavolului, că prin ea intai a amagit pe Adam si pe tot neamul nostru l-a bagat in pierzare. Ca, desi unii socotesc ca minciuna este un mic pacat si din obicei mint unii altora, alte pacate le marturisesc si le parasesc pe ele, iar minciuna nici n-o marturisesc, nici nu o parasesc. Si nu aud pe Proorocul ce zice: "Pierde-voi pe toti cei ce graiesc minciuna" (Psalmi 5, 6). Si iarasi: "Pe cel ce clevetea, intru ascuns, pe vecinul sau, pe acela l-am izgonit" (Psalmi 100, 6). Clevetirea a rasturnat case mari din temelie. Iata, numai unul este clevetit, iar supararea si plansul la multi ajunge si intra, adica la copiii lui si la cei apropiati si la prieteni. Deci, plangerea si suspinul acestora, cum va slobozi, oare rugaciunea clevetitorilor acelora, ca sa ajunga la auzul lui Dumnezeu? Ca si lumanarile lor se sting si jerfele lor neplacute le fac suspinele. Pentru care, bine a zis David: "Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene si limba cea plina de mandrie." (Psalmi 11, 3). Pentru ca si asupritorii fac pacat ca furii si talharii. Ba inca asupritorii sunt si mai amari decat furii si talharii, de vreme ce, acestia au macar putina pricina, adica saracia si foamea si golatatea. Si, ei fura noaptea, pe intuneric, si temandu-se. Iar asupritorii si cei ce iau mita fura ziua, la lumina si pe fratii lor jefuindu-i, le fac lor nedreptati mari. Inca si de desfranare si de spurcaciune sunt plini, de care Apostolul porunceste sa fugim, zicandu-ne: "Fugiti de desfranare! Caci tot pacatul pe care il fac oamenii, afara de trup este, iar cela ce se desfraneaza intru al sau trup greseste." Si iarasi: "Nu va inselati, ca nici preadesfranatii, nici desfranatii, nici betivii nu vor intra intru Imparatia lui Dumnezeu", daca nu se vor curati pe ei prin pocainta mare. Multi aduc aici o socotinta proasta, zicand ca, adica, asa sunt facuti unii, oamenii infierbantati spre pofta trupeasca, si nu pot sa se infraneze, iar altii, fiind facuti reci la trup, pot sa se infraneze. Dar eu, aceasta socotinta, cu o mica pilda o voi strica. Daca intr-adevar, omul este neinfranat spre pofta dupa fel si dupa fire, apoi cum se face ca, atunci cand cineva voieste sa faca vreun rau, silit fiind de pofta, indata ce vede trecand vreun judecator pamantesc nu-si zice ca de felul meu sunt asa talhar si desfranat, sa nu fug dar de dansul, ci dimpotriva, indata ce-l vede, fuge de gresala aceea. Si, atunci, cum este cu pofta aceluia, dupa fel si dupa fire? Si daca frica unui judecator pamantesc poate sa piarda pofta aceea, spre gresala, atunci, cu cat mai vartos frica Infricosatorului Aceluia si Atotvazatorului Judecator este in stare sa piarda din noi toata pofta spre pacat? Dar, de vreme ce nu avem frica Lui intru noi, pentru aceea si graim socoteli si motive de acestea si de acele fapte necurate suntem plini. Apoi, inca ne si infuriem, banuind ca ne-ar fi poruncit noua grele porunci, iar pe noi insine nu ne osandim. Sa ne sfiim, deci, de Stapanul Ceresc, ai carui ochii sunt mult mai luminosi decat soarele. Care de-a dreapta Tatalui sta si vede pacatele si faradelegile noastre, macar atat cat ne sfiim de un judecator pamantesc. Ca, altfel, aproape nu-i zicem asa: "Tu, acolo la inaltime esti, iar noi de Tine nu ne temem." O, mare este rabdarea lui Dumnezeu, A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin. Sursa: http://www.ortodoxism.ro/proloagele/ianuarie/Proloage30Ian.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=18&p2000_imageid=885 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie30.htm

Proloagele din 29 ianuarie

Luna ianuarie în 29 zile:
Aducerea cinstitelor moaşte ale Sfântului sfinţit mucenic Ignatie, de Dumnezeu purtătorul

Sfantul Ignatie, purtatorul de Dumnezeu (Teoforul), a fost episcop in marea cetate a Antiohiei, pe vremea lui Traian, imparatul romanilor (98-117). Era ucenic al Sfantului Ioan Evanghelistul, tragandu-se din lumea greceasca, de curand venita la credinta lui Hristos. Deci, fiind prins pentru credinta sa, pe vremea lui Traian imparatul, a fost osandit sa fie mancat de fiare in circul de la Roma. De alta parte, cele sapte scrisori ramase de la el, ne arata cat de incredintat era el, ca, numai suferind moartea de mucenic, poate fi cineva ucenic cu adevarat al lui Hristos. Si, asa a si fost fericitul sau sfarsit. Dar viata lui, lucrarea lui pentru raspandirea credintei si sfarsitul calatoriei lui in lanturi, ca osandit, de la Antiohia la Roma, le serbam in fiecare an la 20 decembrie. Astazi, 29 ianuarie, facem pomenire numai de aducerea sfintelor lui moaste de la Roma la Antiohia. Ca, indata dupa ce fiarele i-au sfasiat si i-au mancat trupul, implinind astfel dorinta Sfantului, crestinii din Roma si cei care-l insotisera din Antiohia la Roma, au adunat cu grija oasele mai mari ce ramasesera si le-au pus, mai intai, cu cinste, intr-un loc insemnat, afara din cetate. Dar, nu dupa multa vreme, tot sub imparatia lui Traian, aceste sfinte moaste, pentru intarirea si mangiierea pastoritilor Sfantului episcop, au fost trimise din Roma in Antiohia. Si a fost calatoria aceasta a lor cu multa slava pentru crestini, toti dorind sa le cinsteasca. Si au fost puse intai in cimitirul de langa poarta Dafne din Antiohia, iar pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Tanar, au fost asezate intr-o biserica din cetate, ce purta numele Sfantului, si erau cinstite ca un izvor de puteri dumnezeiesti in viata crestinilor. Dumnezeului nostru, slava !

Întru această zi, povestire a Sfântului Grigorie Dialogul, despre sărindare.

Ne spunea noua papa Grigorie al Romei: "A fost un calugar, intr-o oarecare manastire, care imi slujea mie, iar, mai pe urma, incepand a se imbolnavi, s-a apropiat de moarte. Deci, ii slujea lui ca un frate al lui dupa trup, un frate cu numele de Copiosie, care si acum este viu. Iar cel mai sus-zis frate, vazandu-se aproape de moarte, a spus fratelui sau: "Am, a zis el, ascunsi trei galbeni." Dar acest lucru nu s-a putut tainui fata de fratii din manastire. Pentru ca, cercetand cineva, din intamplare, mainile fratelui, a aflat acei trei galbeni. Si cum am auzit aceasta despre fratele ce petrecea impreuna cu noi in manastire, n-am trecut-o cu vederea. Ca asezamantul manastirii astfel este, ca, adica, toti fratii de obste vietuiesc si nimeni nu are la sine nimic. Deci, foarte m-am intrebat cum si ce sa fac, spre curatirea acestui frate si spre pilda si invatatura tuturor fratilor. Deci, chemand pe iconom, i-am zis lui: "Mergi si sa nu lasi pe nimeni din frati ca sa vie la fratele cel ce moare, nici cuvinte de mangaiere sa auda din gurile lor. Ci, cand va fi aproape de moarte si va incepe sa cheme pe frati la sine, sa-i zica lui trupescul frate: "Pentru cei trei galbeni pe care i-ai ascuns, la toti fratii esti o uraciune;" ca macar cu acest amar cuvant sa poata a se curati de acel greu pacat. Iar, dupa ce va muri, sa nu-l ingropati pe el unde se ingroapa fratii, ci in gunoi facand o groapa, acolo sa-l acoperiti si cei trei galbeni impreuna peste dansul sa-i aruncati, zicandu-i: "Argintul tau intru piezare impreuna cu tine sa fie, si, aceasta zicand sa-l acoperiti pe el." Cu aceasta, doua foloase am voit sa fac si aceluia si fratilor: ca pe acela, adica, grija si mahnirea cea de moarte sa-l curete de pacat, iar pe ceilalti, mai vartos frica celui osandit sa-i mantuiasca de la un pacat ca acela, ceea ce s-a si facut. Deci, fratele acela, apropiindu-se de moarte, se ruga ca sa vina la dansul fratii. Si, intristandu-se el, i-a spus lui cel de un sange cu el frate: "Pentru acesti trei galbeni, toti fratii au scarba de tine". Iar el, pentru pacatul sau, foarte mult suspina si, in suspinele acelea, a iesit din trupul sau. Dupa aceea, l-au ingropat, asa cum poruncisem. Si, intrand fratii in grija pentru osandirea aceluia, indata au inceput a-si aduce inaintea mea lucrurile lor cele netrebnice si proaste, pe care randuiala manastirii le da lor voie sa le aiba. Inca, foarte m-am temut, ca nu cumva sa ma fac si eu vinovat intru ceva. Iar dupa treizeci de zile de la moartea lui, a inceput a dori sufletul meu dupa fratele ce murise si cu frica ma gandeam la muncile lui si cautam o cale pentru izbavirea lui. Deci, chemand pe iconomul la mine, cu mare grija i-am zis lui: "Este destul cat s-a muncit in foc fratele nostru cel mort. Si datori suntem sa-i ajutam lui, dupa puterea noastra, ca doar se va izbavi din acele munci. Mergi, dar, si pana la treizeci de zile Jerfa Mantuitorului sa se aduca pentru dansul". Deci, ducandu-se, s-a facut asa. Inca si noi am facut la fel pentru sufletul aceluia, până ce fratele cel mort s-a aratat lui Copiosie, cel de un sange cu el frate, zicandu-i: "Pânâ acum, frate, foarte rau m-am muncit, iar acum sunt bine si intru lumina, pentru ca astazi Sfanta Impartasire am primit." Deci, acestea vazand si auzind fratele lui, s-a dus la manastire, spunandu-le tuturor fratilor. Iar ei, numarand zilele, au aflat ca aceea era ziua intru care, cea de a treizecea jerfa, se adusese pentru dansul. Si acel frate al lui nu stia ca, pentru fratele sau fac rugaciune cei din manastire, iar acestia nu stiau ce vazuse despre dansul fratele lui, cel de acelasi sange. Si, asa, intru aceeasi zi, s-au instiintat impreuna de cele ce se faceau. Dintru care, un lucru aevea se arata: Ca, pentru mantuitoarele Jertfe, s-a izbavit fratele acela din munci." Deci, a sluji la cei morti, sarindare, cu adevarat, un lucru prea de folos este. Amin.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre faptul că se cade a ne ruga pentru vrăjmaşi şi pentru cei ce ne fac supărare.

Cu cat te rogi mai din suflet pentru cei ce te clevetesc pe tine, cu atat mai mult adeveresti pe Dumnezeu si face El insusi izbanda pentru tine: "Ca a mea este izbandirea, Eu voi rasplati, zice Domnul." Si iarasi a zis Domnul: "Iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine celor ce va urasc pe voi. Rugati-va pentru cei ce va fac voua suparare, pentru cei ce va izgonesc pe voi." Si pentru care pricina a poruncit El aceasta ? Pentru ca, adica, sa te izbaveasca pe tine de necaz si de manie si de pomenirea de rau si ca sa te invredniceasca pe tine de dragostea Lui cea desavarsita. Ca voieste ca sa mantuiasca pe toti oamenii si la cunostinta adevarului sa-i aduca. Si ca un Dumnezeu ce este din fire, pe toti la fel ii iubeste, dar pe cel cu fapte bune il proslaveste, iar pe cel rau, in veacul acesta, se sileste spre cele bune a-l intoarce, ca pe unul ce intru intuneric umbla cu nebunia sa. Pentru ca cel desavarsit, fiind bun daruitor, nu stie deosebirea, nici ce este al sau, nici ce este al strainului, nici robului, nici celui slobod, nici credinciosului, nici necredinciosului, ci pe toti asemenea miluieste. Ca, dupa cum zice Apostolul, nu este nici evreu, nici elin, ci toti una sunt in Hristos, Caruia este slava, impreuna cu Tatal si cu Preasfantul Duh, Cel de viata datator. Amin.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Efrem, despre cei ce în fiecare zi păcătuiesc şi în fiecare zi se pocăiesc.

Pânâ când, o, prietene, fiind stapanit de vrajmasul, placerea lui o savarsesti? Până când, o, iubitule, slujesti patimilor trupesti, celor aducatoare de moarte ? Primeste sfatul meu, ca te face pe tine viu si, curatindu-ti sufletul tau impreuna si trupul, apropie-te de Mantuitorul, Cel ce te vindeca pe tine. Care primeste pe toti cei ce se pocaiesc. Mare mantuire iti va fi tie daca, desteptandu-te, nu te vei lenevi a veni la Dansul. Ca, daca in unele zile gresesti, iar in altele, iarasi zidesti, daca pierzi, risipesti si iarasi aduni, apoi asemenea esti cu copiii. Cel ce singur se impiedica de o piatra, se poticneste si cade, si, daca face, a doua oara asa, acela este orb si fara minte. Deci, aceasta sa o ai in inima ta si alearga la pocainta cu osardie si roaga-L pe Cel ce te-a zidit pe tine. Fii smerit si umil, flamand si in suspine patimind durerea pentru cele trecute, pazindu-te si luand aminte la cele de aici inainte ale vietii tale. Ca asa, oarecand, si Zaheu vamesul s-a mantuit, asa iarasi si Matei rob al lui Hristos s-a aratat. La fel si desfranata, cazand la picioarele Mantuitorului, si-a dezlegat impletiturile parului, si i-a sters picioarele cu parul capului si, asa, a iesit din groapa patimilor. Asa si tu pleaca-ti grumazul pe genunchi si te arata umil si cu aceasta, te vei mantui. Vezi cetatea Sodomei si a Gomorei, a neamului celui nesupus si spurcat. Fugi de acel neam necurat, asupra caruia Dumnezeu a plouat cu foc si pucioasa si a ars toata cetatea lor. Vezi limpezirea cetatii Ninive si inflorirea ei cea frumoasa. Ca ea fusese plina de pacate si de rautati, incat poruncise Domnul ca sa o piarda, dar, dupa ce a vazut pe niniviteni in saci si in cenusa umbland, in foamete si in sete pedepsindu-se, tremurand si de frica cuprinzandu-se, din toate partile in plangere, unul pe altul tanguindu-se, cei slobozi, cei robiti, cei bogati, saracii, stapanii si dregatorii, batranii si tinerii, impreuna cu pruncii, S-a milostivit spre ei, i-a miluit si i-a mantuit. Judecata, pe care o poruncise Domnul ca sa o ia ei, a schimbat-o. Si asa, din cei pacatosi, pe cei nesupusi ii munceste, iar pe cei ascultatori, nu-i lasa sa piara fara crutare. Sarguieste-te, deci, ca sa te pocaiesti si te vei mantui. Gata este Dumnezeu spre mila si spre vindecare, grabnic spre ajutor, osardnic spre izbavire, celor ce cer le da si celor ce bat le deschide. Celui ce se roaga ii da iertare, tinde daruri celui ce-i trebuie si nu le cruta pentru cela ce cauta, nu respinge pe cei cazuti, ci spre mantuire ii trage. Daruieste dezlegarea celor ce cer, cearta pe cei ce nu asculta. Poticnitu-te-ai, desteapta-te; ai cazut, scoala-te; roaga-te si cere; cazi, nazuieste, cauta pe Cel ce voieste sa te mantuiasca, trezeste-te ca sa nu cazi iarasi, iar de vei si cadea, sa te scoli din nou. Doborat fiind, indrepteaza-te, iar de ai gresit, intoarce-te. Iar, dupa ce te-ai vindecat, poarta-te sanatos totdeauna, si daca te-ai mantuit, fereste-te de boala de care ai fost biruit, ca sa nu te arda focul pe care abia l-ai stins. Sa nu cazi in spurcaciunea din care te-ai ridicat. Sa nu te asemeni porcilor, care se bucura de spurcaciune. Sa nu te asemeni cainilor, care isi mananca murdariile. Ca nimeni, punandu-si mainile pe plug si cautand inapoi, nu va fi indreptat in Imparatia Cerurilor. Nimeni, dupa ce se spala si iarasi alearga la spurcaciune, nu se face curat. Unul este Hristos, una credinta, unul este darul, una este patima, una moartea, una invierea. Si nu se cade Celui ce s-a junghiat, iarasi sa se mai jertfeasca, nici alta izbavire sa se mai faca pentru tine. Slobozitu-te-ai, apoi nu te mai face rob, prin voia ta. Spalatu-te-ai, nu te mai spurca iarasi. Peste fire, in pacate aflandu-te, sa nu deznadajduiesti nicidecum, fara numai sa te pocaiesti si te vei mantui. Intru Iisus Hristos Domnul nostru, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.

Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/ianuarie/Proloage29Ian.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=18&p2000_imageid=884

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie29.htm