Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

luni, 29 iunie 2009

Proloagele din 30 iunie



Luna iunie in 30 de zile: Soborul Sfintilor, slavitilor si intru-tot laudatilor Apostoli.

Sfanta noastra Biserica praznuieste, astazi pe toti cei doiseprezece Apostoli ai Domnului nostru Iisus Hristos, ca pe unii, care s-au nevoit a raspandi, pana la marginile lumii, dreapta credinta crestina si a vesti tuturor marginilor pamantului pe Hristos Dumnezeu, chemand toate neamurile la mantuire. Ei au fost chemati la apostolie chiar de Domnul Insusi, si au fost martorii propovaduirii patimilor si Invierii Sale, ca sa-L marturiseasca, apoi, printre oameni. Astfel, Sfantul Apostol Petru, intaiul intre egali, se numea Simon, mai inainte de a fi chemat de Domnul. El a propovaduit Evanghelia, mai intai, in Iudeia, apoi in Antiohia, in Pont, Capadochia, in Asia, Bitinia, Galatia, si dupa traditia Bisericii, a mers si la Roma. In cele de pe urma, fiind rastignit de Nero imparatul, cu capul in jos, s-a dus la cele ceresti.

Sfantul Apostol Andrei, "cel intai chemat", era fratele Sfantului Petru. Dupa traditie, el a propovaduit credinta lui Hristos in toate tarile de pe langa Marea Neagra si in Dobrogea, dupa care, s-a intors in Tracia si s-a dus in Grecia, iar la Patras, a fost rastignit pe o cruce in forma literei X, "Crucea Sfantului Andrei".

Sfantul Apostol Iacob, fiul lui Zevedeu, a fost numit de Domnul, "fiul tunetului", ca si fratele sau, Sfantul Ioan Evanghelistul. Impreuna cu acesta, si cu Petru, a vazut Schimbarea la Fata a Domnului pe Tabor. Dupa Inaltarea la cer a Domnului, el a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu in Ierusalim si in Iudeea si a fost ucis de Irod Agripa, cu sabia.

Sfantul Apostol Ioan Evanghelistul, numit si Teologul, adica, cuvantatorul de Dumnezeu, era ucenicul iubit, care, la Cina si-a rezemat capul pe pieptul lui Hristos, iar, langa Cruce, a stat cu Preacurata Fecioara si s-a invrednicit a se numi fiu al ei. Acesta a propovaduit Evanghelia in Efes si in toata Asia si a scris Evanghelia a patra, Apocalipsa si cele trei Epistole din Noul Testament. El a adormit, in Domnul, la Efes, batran fiind cu anii.

Sfantul Apostol Filip era din Betsaida Galileii, cetatea lui Petru si Andrei. Acesta a adus la Hristos pe Natanail si a propovaduit pe Hristos, in partile Asiei, cu sora sa Mariam, a avut sfarsit mucenicesc, in Ieropole, din Frigia.

Sfantul Apostol Bartolomeu, a propovaduit pe Hristos, o vreme, impreuna cu Apostolul Filip, in Asia, iar, dupa moartea acestuia, a mers pana in India, si a talcuit, pentru indieni Evanghelia scrisa de Sfantul Matei. S-a dus, apoi, de acolo, in Armenia cea Mare si in Albana a primit moarte de mucenic.

Sfantul Apostol Toma este cel caruia i se mai spunea si "Geamanul" si care a pipait ranile Mantuitorului, dupa Invierea Lui. A purtat lumina Evangheliei pana in partile Indiei si a murit strapuns de sageti, pentru Hristos.

Sfantul Apostol Matei, care pe cand era vames, se numea Levi, lasand toate, n-a pregetat sa mearga dupa Hristos. Si, fiind scriitor, a scris cel dintai, Evanghelia Domnului, in limba ebraica, si, apoi, aceeasi Evanghelie, in greceste. El a propovaduit pe Hristos in toata Etiopia si, traditia spune, Apostolul a primit moarte de mucenic, fiind ars pe rug, in Etiopia.

Sfantul Apostol Iacob al lui Alfeu, a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu in multe tari din rasarit, inchinatoare la idoli. Deci, nenumarate neamuri aducand la Hristos, a primit moarte de mucenic, iar, cei ce s-au intors la credinta, l-au numit "samanta dumnezeiasca."

Sfantul Apostol Iuda Tadeul, este acela care a propovaduit pe Hristos in Iudea, in Galileca si in Samaria, in Arabia, in Siria si in Mesopotamia. Si, fiind spanzurat de un lemn, de slujitorii idolilor, din partile Araratului, si-a pus sufletul pentru Domnul sau.

Sfantul Apostol Simon Zilotul era din Cana Galileii. A propovaduit cu mult zel, cuvantul mantuirii in Mauritania si, din Africa, pana in Britania. Si, rastignit fiind de cei necredinciosi, si-a dat lui Dumnezeu duhul sau.

Sfantul Apostol Maria a fost ales in locul lui Iuda, vanzatorul, numarandu-se cu cei unsprezece Apostoli. El a propovaduit pe Hristos in Capadochia si in Etiopia. Si acolo, multe patimind, cu moarte napraznica s-a savarsit.

Sfantul mare Apostol Pavel, care in urma tuturor, a fost chemat de Sus, de la Domnul, la apostolie, s-a aratat vas ales al lui Hristos, ca L-a purtat pe Domnul neamurilor si a imparatilor de la Ierusalim si pana la Roma. Deci, si-a savarsit nevointa alergarii sale, fiind ucis de Nero, cu sabia. Drept aceea, acest Sfant Apostol se praznuieste, de catre Biserica, impreuna cu Sfantul Petru, ca unul ce, mai mult decat alti Apostoli, s-a ostenit, cu bunavestirea lui Hristos Dumnezeului nostru slava!

Sursa:

duminică, 28 iunie 2009

Proloagele din 29 iunie



Luna iunie in 29 zile: pomenirea Sfintilor, slavitilor si intru tot laudatilor si mai marilor Apostoli Petru si Pavel (+67)

Pentru acesti doi Apostoli, pricina de lauda nu va afla nimeni mai mare alta, decat lauda, pe care le-a dat-o, Domnul Insusi, fiecaruia. Ca, pe Petru l-a fericit, pentru marturisirea Lui, numindu-l "Piatra" si pe adevarul marturisirii lui a zidit Biserica Sa; iar, pe Pavel l-a numit "Vas ales", care avea sa poarte numele Domnului, inaintea tiranilor si a imparatilor. Dar, iata, alte cateva cuvinte despre aceste slavite capetenii ale Apostolilor.

Sfantul Apostol Petru, mai intai, era pescar din Betsaida, la Marea Galileii si se chema Simon, inainte de a se intalni cu Domnul. Era frate cu Sfintul Apostol Andrei, "Cel intai chemat" la slujirea credintei. Era cel mai varstnic dintre cei doisprezece ucenici si, deseori vorbea in numele Apostolilor, rugand pe Invatatorul sa le talcuiasca intelesul tainelor credintei. Era o fire infocata, cinstita si plina de rodire pentru Hristos si gata, oricand, la uitarea de sine. Cu toata dragostea pentru Iisus Hristos, nu si-a putut invinge slabiciunea, lepadandu-se de trei ori de Domnul sau, tocmai cand Acesta era batjocorit si purtat de la Ana la Caiafa. Dar, cu multe lacrimi si cu mult zbucium, a ispasit el intreita lui lepadare de Domnul, iar, la cea de a treia aratare a Domnului Inviat, ucenicilor Sai, Petru redobandeste vrednicia de Apostol, marturisind de trei ori dragostea lui catre Mantuitorul.

Dupa Inaltarea la cer a Domnului si dupa pogorarea Duhului Sfant, a inceput stradania, cea fara odihna, pentru raspandirea credintei si, ca si ceilaiti Apostoli, Sfantul Petru nu a precupetit nici o osteneala pentru implinirea poruncii Mantuitorului, de a vesti adevarul mantuirii. A strabatut drumuri lungi si grele, propovaduind Evanghelia in Iudeea, in Antiohia si in Pont, in Galatia, in Capadochia si in Bitinia, ajungand pana la Roma. Desi, mai varstnic, se supune intru totul, hotararilor luate la Sinodul Apostolilor din anul 51. Peste tot, a intemeiat biserici, a invatat, a mangaiat, a intarit credinta si nadejdea primilor crestini. Cand n-a putut ajunge la frati, a luat pana si a scris cele doua Epistole din Noul Testament, comori de invatatura, care depasesc aurul si pietrele scumpe.

Marele pescar si-a incheiat stradania si viata la Roma, cetatea cezarilor. La anul 67, in ziua de 29 iunie, Sfantul Petru a indurat moarte de Mucenic, in vremea prigoanei impotriva crestinilor, dezlantuita de crudul imparat Nero. Pe colina Vaticanului, acolo unde astazi se inalta stralucita basilica ce-i poarta numele, verhovnicul Apostolilor a fost rastignit cu capul in jos, pecetluind, cu sangele sau, credinta si dragostea lui fata de Mantuitorul Hristos.

Sa privim, acum, spre cealalta capetenie a Apostolilor, Sfantul Apostol Pavel. A fost barbat invatat, fariseu si rabin in religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel si cunoscator al intregii invataturi din vremea sa. Se numea Saul inainte de a veni la credinta si era de fel din Tarsul Ciliciei. Imputernicit de sinedriul din Ierusalim, Pavel a prigonit cumplit pe cei ce marturiseau credinta in Hristos si propovaduiau Invierea Lui. Pe cand calatorea, spre cetatea Damascului, spre a prinde pe crestinii de acolo, Saul a vazut pe Domnul, Care i S-a aratat in chip minunat, si a crezut in El, lepadand ratacirea in care traise pana atunci. Din clipa aceea, Saul s-a dovedit un neinfricat propovaduitor al credintei crestine si sub noul nume de Pavel, a fost unul din cei mai mari Apostoli ai lui Hristos. El a dus vestea cea buna a Evangheliei Domnului printre popoarele pagane, binevestind in multe locuri din Rasarit, trecand prin Grecia, la Atena, la Corint, in Asia si in Macedonia si ajungand pana la Roma.

In lungile si obositoarele lui calatorii, a indurat nenumarate primejdii, a suferit batai, a fost intemnitat, a indurat foamea si setea. Nici o suferinta nu i-a micsorat ravna de propovaduire a credintei, nici o primejdie nu l-a inspaimantat. Prin toate cetatile, pe unde a trecut, a intemeiat obsti crestine, de care s-a ingrijit tot timpul, sfatuindu-le si indrumandu-le prin epistolele, pe care le trimitea catre frati, cand se afla departe, epistole din care ni s-au pastrat patrusprezece, ca un adevarat tezaur al vietii lui Hristos, ca o adevarata stiinta a mantuirii. Sfantul Apostol Pavel a fost numit "Apostolul Neamurilor", ca unul ce a vestit cel mai mult pe Hristos, printre popoarele pagane din acele timpuri, iar sfarsitul sau a fost cu moarte de mucenic taindu-i-se capul cu sabia, in aceeasi zi cu Sfantul Petru si sub acelasi imparat Nero, la marginea Romei, pe drumul ce duce de la Roma spre mare.

Sa cinstim necontenit pe acesti mari ctitori ai credintei noastre. Cat vor dura cerul si pamantul, faptele si maretia Sfintilor Apostoli nu se vor sterge din istoria mantuirii. Sa-i chemam in rugaciunile noastre si sa fim recunoscatori. Prin credinta, suntem de-a pururea ucenicii Apostolilor.

Intru aceasta zi, cuvant de lauda, al celui intru Sfinti Parintelui nostru Ioan Hrisostom,
arhiepiscopul Constantinopolului,
la Sfintii Aupstoli Petru si Pavel, si la preaslavita marturisirea lor

In praznicul acesta, al pomenirii Sfintilor Apostoli vad o intrecere a cerului si a pamantului. Puterile ceresti, adica, lauda, cu glasuri cinstite, invatatura si ostenelile lor, ca prin-insii s-a facut cunoscuta taina Intruparii lui Dumnezeu, precum spune Pavel: "Prin Biserica, acum, cunoscuta s-a facut, Incepatoriilor si Stapaniilor ceresti, intelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri" iar oamenii, cei de pe pamant, se silesc sa arate lauda vrednica, cinstind pe cei ce sunt varfurile Apostolilor, ca prin ei au fost adusi la mantuire.

Ca cine este mai mare decat Petru si cine este deopotriva cu Pavel, care, cu fapta, si prin cuvant, au impodobit toata zidirea, din cer si de pe pamant, care, din tina trupului, au fost alcatuiti si mai mari decat ingerii s-au aratat ? Deci, ce vom zice despre invatatorii zidirii celei de sus si ai celei de jos ? Ca nu aflu cuvant vrednic, sa laud pe cei ce au proslavit neamul oamenilor pe cei ce tot pamantul si marea au inconjurat si radacinile pacatelor le-au smuls si semintele dreptei credinte le-au aruncat in inimile oamenilor celor nesupusi. Petru - povatuitorul Apostolilor, Pavel - invatatorul lumii si partas cu puterile cele de sus, Petru - propovaduitorul iudeilor, Pavel - mangaierea neamurilor. Si, priviti intelepciunea cea covarsitoare a Stapanului, ca, pe Petru, din pescar l-a ales, iar, pe Pavel, din facatorii de corturi. Si aceasta, tot spre folos a facut-o, ca sa se cufunde in adanc.

O, prea fericita pereche, careia ti s-au incredintat sufletele lumii intregi. Petru - incepatura dreptei credinte, marele aratator de cele sfinte ale Bisericii, sfatuitorul cel trebuincios al crestinilor, odorul puterilor de sus. Apostolul cel cinstit de Stapanul. Pavel - marele propovaduitor al adevarului, lauda lumii, omul cel din cer si ingerul cel de pe pamant, slava Bisericii, vulturul zburator intru cele inalte, alauta Duhului, privighetoarea si viersul cel dulce-graitor, gura Stapanului, slujitorul cel treaz al lui Hristos, Pavel si Petru, cei impreuna injugat la jugul Bisericii, cu ce bun castig ati dobandit lumea, cei ce crucea lui Hristos ati purtat-o, in loc de jug, iar, in loc de calauza, pe Mantuitorul l-ati purtat, si, in loc de povara, cele doua asezaminte ale Scripturiior, iar, in loc de imboldire, darul Sfantului Duh l-ati avut. Pavel si Petru, cei ce, in fiecare zi, lumineaza Biserica, camarile Stapanului, casele de oaspeti a toata lumea, corturile Duhului, scolile de talcuire ale Sfintei Treimi, dascalii Intruparii Cuvantului lui Dumnezeu.

Petru, dorirea mea cea dumnezeiasca, Pavel, vasul alegerii, toiagul meu; Petru, locasul lui Dumnezeu; Pavel, gura lui Hristos, vioara Duhului; omul cel de trei coti, care, insa pana la cer a ajuns. Cel ce intr-un loc era cuprins si pe toata lumea a adunat-o imprejurul Stapanului, care de la Ierusalim, Evanghelia lui Hristos, a dus-o pana in Iliric, drumetul cel iute alergator, vulturul care a zburat la ceruri, cel plin de dumnezeiescul dar, cel marturisit de Domnul sa poarte numele Lui inaintea lumii intregi, cela ce, pana la al treilea cer, a strabatut si in Rai a intrat si pana la dumnezeiescul Scaun, cel neeuprins de minte, s-a suit si a auzit taine negraite, care nu sunt cu putinta omului a le grai. Dar, ce vom zice si despre Petru ? Privirea cea dulce a Bisericii, stralucirea lumii, porumbita cea curata, povatuitorul Apostolilor, Apostolul cel fierbinte, cel ce fierbea cu duhul, ingerul si omul, plin de dar, piatra cea tare a credintei, cugetul cel inlelept al Bisericii, cela ce "fericit" a fost numit de gura Stapanului, cela ce cheile Imparatiei cerurilor, de la Domnul Insusi, le-a luat.

Voi, Petru si Pavel, ati rapit randurile ingerilor. Si pentru ce graiesc multe ? Insusi Domnul va lauda pe voi, zicand: Voi sunteti lumina lumii, cei mai indestulati decat imparatii, cei decat bogatii, mai puternici, cei decat ostasii mai tari, cei decat inteleplii, mai intelepti, cei decat filozofii, mai filozofi, cei decat ritorii, mai frumos cuvantatori, cei ce nimic nu aveti si pe toate le tineti. Voi sunteti rabdarea mucenicilor, voi, dreapta credinta a patriarhilor, nevointa monahilor, cununa fecioarelor, pacea celor casatoriti, fraul bogatilor celor rapitori, infranarea celor inversunati, acoperamantul imparatilor, zidurile crestinilor, luptatorii impotriva barbarilor, zabala in gura ereticilor, cei ce omorati patimile cele necuvantatoare ale trupurilor, cei ce izgoniti legiunile dracilor, cei ce ati surpat capistele idolilor pagani, cei ce, pe cele de sus si pe cele de jos le-ati mostenit; ca cheile celor de sus le-ati luat, iar pacatele celor de jos a lega si dezlega aveti putere. O, minunea celui simplu, o intelepciunea celui necarturar. Petru, cela ce prin umbra lui pe cei slabanogi ii intarea si poarta o dezlega. Pavel, cel ce, prin hainele lui, bolile le gonea si pe draci ii alunga. Cei ce, in mijiocul lor, pe Hristos Domnul, il aveau si salas al Sfantului Duh erau, Pavel, randuneaua Bisericii, cea neostenita, Petru cel ce, ca o privighetoare, neincetat canta lumii, de-a pururea. Stalpii Bisericii, luminatorii cei mari ai lumii, unul mai inalt decat altul, si, impreuna, mai buni decat toata zidirea.

Bucura-te Petru, piatra credintei; Bucura-te, Pavel, lauda Bisericii; Bucura-te Pavel, grija Bisericilor; Bucura-te Petru, podoaba lumii; Bucura-te Pavel intrarea Raiului; Bucura-te Petru, dascalul imparatiei cerurilor; Bucura-te Pavel, limanul cel linistit al celor inviforati; Bucura-te Petru, cela ce, de multe laude, te-ai invrednicit, de la Domnul; Bucura-te Pavel, cela ce al multor daruri esti impartitor; Bucura-te, Petru, cel fierbinte, care aprinzi cu Duhul cel Sfant; Bucura-te, Pavel, drumetul cel cu buna alergare. Cei ce toata lumea cea de sub soare cu sfanta propovaduire ati luminat-o, cei ce nenumarate rele ati patimit pentru Biserica, in temnita inchisi, de iudei urati, de barbari tarati, de imparati chinuiti, cei ce a rasufla nu erati slobozi si a inceta invatatura nu sufereati. Cei ce nu puteati misca madularele trupului, din pricina legaturilor si pe toata lumea, cea legata prin pacat, ati dezlegat-o. Voi, care taberele dracilor, cu totul, le-ati biruit, iar darul Preasfantului Duh in lume s-a intors. Voi ati risipit negura ratacirii, voi semintiile dracilor le-ati surpat, voi capistele paganilor le-ati stricat, voi toata slujirea de Dumnezeu, cea cu nume mincinos, cenusa ati facut-o. Voi, vanturand, neghina din grau ati lepadat-o si invatatura voastra, cea din toate zilele, in Biserica, roada curata ati aratat-o.

Deci, ce multumiri va vom aduce, voua, celor ce atata v-ati ostenit pentru noi ? Imi aduc aminte de tine, Petru si ma inspaimant. Imi aduc aminte de tine Pavel si, inspaimantandu-ma, ma podidesc lacrimile. Ce sa zic, nu stiu, si nu stiu ce sa graiesc, privind necazurile voastre. Cate temnite ati sfintit, cate legaturi ati luminat, cate inchisori, cu invataturile voastre, ati umplut, cate lanturi ati stralucit, cate munci ati rabdat, cate locuri, cu talpile voastre, ati sfintit, cate ocari ati patimit, cum pe Hristos l-ati purtat, cum Bisericile le-ati veselit, cu propovaduirea voastra. Binecuvantata este sangerarea madularelor voastre, pentru Biserica. Voi cu totul, intru toate, L-ati urmat pe Hristos. Ca, in tot pamantul, a iesit vestirea voastra si la marginile lumii graiurile voastre. Ca Biserica, cea logodita de voi Domnului, nerupta o va pazi Hristos. Ca cine, tinand vrednicia de invatator, a indraznit sa zica, vreodata, ceva, in afara de predania voastra ? Voi, pe toti dascalii, i-ati intrecut, voi, pe toti cuvantatorii de Dumnezeu, i-ati invatat pe toti intunecatii, i-ati luminat, rabdarea voastra a biruit orbirile noastre, cei ce v-ati rugat sa fiti, voi, anatema, pentru ca lumea sa o dobanditi.

Deci, cu ce va vom rasplati voua, pentru toate bunatatile, pe care ni le-ati dat noua ? Astazi, este pomenirea patimilor voastre. Astazi, este praznuirea marturisirii voastre pentru Hristos. Astazi, toti, veselindu-ne, cinstim sfinlele voastre moaste. Bucura-te, Petru, cel ce te-ai impartasit de lemnul crucii si asemanarea Dascalului n-ai voit a te rastigni in rastignire dreapta, precum Stapanul nostru, ci mai mult cu capul in jos, ca cel ce faceai calatoria ta de pe pamant la cer. O, binecuvantate piroane, care ati patruns sfintele sale madulare. Bucura-te, cel ce, cu indrazneala, in mainile Stapanului, sufletul l-ai dat, iubitorule de Stapan si bineslujitorule al Domnului, cel ce ai slujit Domnului fara de imprastiere, Biserica logodindu-i-o cu toata sarguinta, cel ce fierbeai cu duhul, Apostol credincios al Stapanului tuturor. Iar tie, Pavel, de trei ori fericite, omul cel nepovestit, capul ti s-a taiat. Ce fel de sabie a trecut prin gatlejul tau, gura a Stapanului, cel ce esti minunarea cerului insusi si pamantului infiorare ? Sabia aceea faca-se mie, in loc de cununa, ca am primit sangele tau ? Treizeci si cinci de ani ai slujit Domnnului, cu toata sarguinta, savarsindu-ti drumul, pentru dreapta credinta, te-ai odihnit in Domnul, la saizeci si opt de ani.

Pentru aceasta si noi, in ciuda pacatelor noastre, fericitele voastre glasuri le slavim. Bucurati-va intru Domnul, totdeauna, neincetat, pentru noi rugati-va. Fagaduintele voastre impliniti-le. Ca strigi, fericite Petru, asa zicand: "Ma voi sargui, dupa ducerea mea, sa fac pomenire despre voi". Iar, fericitul Pavel, catre Dascalul si Domnul tuturor, s-a dus dupa multe osteneli. Si au adormit, amandoi, intru marea cetate Roma, in 29 de zile ale lui iunie, in zilele lui Nero cel fara de lege. Deci, toata sarguinta datori suntem a o arata, iubitilor, rugandu-ne Imparatului a toate, lui Hristos, Dumnezeului nostru, ca sa ne invredniceasca pe noi, din iubirea Sa de oameni, a ramane neclatinati in predaniile si invataturile lor. Ca sa dobandim mila inaintea Divanului Lui. Ca lui Dumnezeu Tatal I se cuvine slava, impreuna si Preasfantul si bunului si de viata facatorul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Intru aceasta zi, invatatura la pomenirea Sfintilor si mai marilor Apostoli Petru si Pavel

Ati auzit, fratilor, in Evanghelie, pe Insusi Domnul, zicand catre ucenicii Sai, cuvintele cele de viata, pe care, ascultandu-le si scriindu-le in inimile voastre, duhovnicesti sa le facem. Dupa aceea, ati auzit cele ce, ca un Imparat, le-a grait catre Petru: "Tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea", adica, piatra cea tare a credintei, pe care Hristos a zidit Biserica cea duhovniceasca, pe care portile iadului n-o vor putea birui si unde Insusi Facatorul, a pus temelia si i-a intarit zidurile, prin credinta; si cine i se va putea impotrivi ei ? Pentru ca, oricine alearga la Biserica, se va mantui. La aceasta fratilor, sa scapam, ca, acolo, de toate pacatele eliberare vom afla, acolo, vom dobandi vindecare de patimi, acolo, ne vom indulci de veselie si de bucurie, pentru ca acestui mai-mare Apostol Petru, i-a dat Domnul Dumnezeu stapanire, zicand: "Si iti voi da tie cheile Imparatiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant, va fi legat si in ceruri si orice vei dezlega pe pamant, va fi dezlegat si in ceruri" (Matei 16, 19). Catre acela acum sa cadem, fratilor, cerand deslegare, cu credinta, curatie si dragoste, fara de pizma, cu fapte bune impodobindu-ne si curatindu-ne, cu milostenie si cu post, ca si noi sa castigam mila, de la Dumnezeu, pe saraci, miluindu-i, pe straini, primindu-i, pe cei goi, imbracandu-i, pe cei flamanzi, hranindu-i pe cei insetati, adapandu-i, ca, prin acestea, se deschide Imparatia cerului si se iarta pacatele. Drept aceea, nu putem sa-i trecem pe cei in nevoi, cu vederea, ca, si pentru dansii, ne este data averea, ca si pe ei sa-i hranim si a noastra indestulare sa o avem. Ca a zis Domnul: "Cu ce masura veti masura, se va masura voua". Pentru aceasta, bine este, fratilor sa ne sfarsim viata cu petrecerea cea fara de prihana, in lumea aceasta, si osanda vesnica sa nu o mostenim. Pentru ca va veni Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, ca sa judece vii si mortii si sa plateasca fiecaruia, dupa faptele lui, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Sursa:

Proloagele din 28 iunie



Luna iunie in 28 zile: aflarea cinstitelor moaste ale Sfintilor Mucenici Chir si Ioan.

Acesti Mucenici ai lui Hristos au trait pe vremea imparatiei lui Diocletian, chiar fiind din cetatea Alexandriei, iar Ioan, din cetatea Edesei. Si umblau impreuna, pentru trebuintele mestesugului lor, ca doctori fara de arginti, tamaduind toata boala si toata slabiciunea si indemnand, pe multi, spre marturisirea lui Hristos.

Deci, pentru credinta lor, dupa ce au indurat grele chinuri in zilele Imparatului Diocletian, Sfintii Chir si Ioan au primit moartea, prin taierea capetelor cu sabia. Atunci, niste crestini au luat trupurile lor si le-au ingropat, cu cinste, in loc tainic, unde au ramas multa vreme, incat, cu timpul, locul ingroparii lor a fost uitat. O suta de ani mai tirziu, pe vremea imparatiei lui Arcadie, vrand Teofil, patriarhul Alexandriei, sa ridice o biserica in orasul Canopus, s-au aflat cinstitele moaste ale celor doi Mucenici ai lui Hristos, Chir si Ioan. Si, cum, aproape de Canopus, era un sat, care se numea Manutin, cu o veche capiste idoleasca si o puternica lucrare de duhuri necurate, ingerul Domnului, s-a aratat Sfantului Chiril, nepotul si urmasul lui Teofil la scaunul Alexandriei, poruncindu-i ca cinstitele moaste ale Sfintilor Chir si Ioan sa le duca la locul numit Manutin, ca, astfel, va fugi, de acolo, diavoleasca putere. Deci, Sfantul Chiril, facand aceasta, a adus sfintele moaste, din Canopus, la Manutin, si, indata, s-au izgonit, de acolo, necuratele duhuri. Si s-au facut cinstitele moaste izvor de tamaduire, incat indracitii se izbaveau, bolnavii se lecuiau, orbii vedeau, ologii umblau, si se dadea oamenilor tot leacul si tamaduirea. Si, asa aflarea si mutarea minunata a acestor sfinte moaste a ajuns praznicul duhovnicesc al zilei de astazi. Dumnezeului nostru slava in veci! Amin.

Intru aceasta zi, pomenirea Cuviosului Pavel, doctorul.

Cuviosul Pavel era din cetatea Corin de neam bun, nascut din parinti crestini, crescut in dreapta credinta. Si, iubind pe Dumnezeu, din tinerete, a intrat intr-o manastire si s-a facut monah, ostenindu-se mult in pustnicestile nevointe, devenind barbat iscusit. Dar se lupta cu el dracul desfrinarii. Intr-o noapte, stand Cuviosul Pavel la rugaciune, a venit, inaintea lui dracul in chip vazut, si i-a zis: "De nu vei face pofta trupeasca, macar o data, ma voi intoarce asupra ta cu tarie". lar el, certandu-l pe diavol, cu numele lui Hristos cu semnul crucii, l-a gonit. Dupa aceasta dracul a indemnat asupra lui pe o oarecare femeie desfranata, care, nascand un prunc nu de mult, l-a adus la Cuviosul si l-a pus pe el pe numele lui, zicandu-i: "De la tine, pe acesta l-am zamislit si l-am nascut". lar staretul a primit pruncul cu bucurie. Si venind niste eretici, i-au legat mainile la spate si, agatandu-i pruncul de grumaji, il purtau pe el prin cetate, batjocorindu-l.

Si Pavel, stand in mijiocul poporului a zis: "Ascultati fratilor. Iata, sa intrebam pe prunc, ca sa ne spuna noua cine este tatal lui". Si avea pruncul nu multe zile de la nasterea lui. Si a zis catre prunc: "Spune noua, cine este tatal tau?" lar pruncul, rupandu-si scutecele, a aratat cu mana spre un oarecare fierar si a zis: "Acesta este tatal meu, iar nu Pavel monahul". Iar poporul, auzind aceasta, s-a inchinat monahului, cerandu-si iertaciune. De atunci, i-a dat lui Dumnezeu darul de tamaduire, ca isi punea mainile pe cei neputinciosi si se faceau sanatosi. Si, vietuind saptezeci de ani, si mai mult, Cuviosul si-a dat sufletui in mainile Domnului, Caruia bine i-a placut si, numarandu-se ceata Sfintilor, impreuna cu dansii, pe unul din Treime, Dumnezeu, sa-L marim, in veci! Amin.


Intru aceasta zi, cuvant despre iubirea de straini.

Sa fiti, fratilor, ravnitori de fapte bune, ca pana la sfarsit, sa petreceti in Domnul, cu pace. Sa nu ocarasti pe cei straini, ci sa-i primesti pe ei in casa ta. Adu-ti aminte de Domnul lisus Hristos, Care s-a facut strain pentru tine. Sa nu te rusinezi a spala picioarele, ca poate strainul acela va fi ingerul, ispitindu-te pe tine: si te vei pagubi de plata dreptilor. Asculta ce a facut Avraam: Stand el la stejarul din Mamvri la umbra, pe la amiaza, a cautat si a vazut trei barbati, trecand pe langa el si, sculandu-se, a alergat pentru intampinarea lor si li s-a inchinat pana la pamant, zicind: "Doamne, de am aflat dar inaintea Ta, sa nu treci alaturea de robul Tau, ci vom aduce apa si vom spala picioarele voastre. Si voi pune inainte, paine ca sa mancati si, dupa aceasta, veti merge in calea Voastra". Deci, ce folos i-a adus lui iubirea de straini? Mai intai, s-a numit prieten al lui Dumnezeu. Dupa aceasta, a auzit in acea zi: "Iata, Sara va naste tie fiu si tatal multora vei fi". Asemenea si Lot, pe cei doi straini, i-a rugat sa gazduiasca la dansul; si aceia l-au scos pe el din Sodoma, ca sa nu arda, impreuna cu cei fara de lege. Tot asa, Sfsntul Tobie, orb fiind, a primit pe inger si acesta l-a facut pe el sa vada. Afara de aceasta, si Domnul, inca, ne invata pe noi, zicand: "Cela ce primeste pe prooroc, ca prooroc, plata proorocului va lua si cela ce primeste pe drept, in nume de drept, plata dreptului va lua".

Drept acela, fratilor, pe cei straini sa-i iubiti si sa-i faceti pe ei partasi la masa voastra, ca si voi sa auziti pe Hristos graind: "Pentru ca ati facut aceasta unuia din acesti frati, mai mici, ai Mei, Mie Mi-ati facut si Eu voi da voua viata cea vesnica".


Intru aceasta zi, cuvant al Preacuviosului, Parintelui nostru Efrem Sirul, despre lupta cea duhovniceasca.

Monahul se aseamana cu tarina cea semanata, care, cu ploi, crescand, rodeste rod de bucurie. Iar, cand a ajuns la vremea rodului, in si mai multa pripa, il arunca pe lucratorul de pamant, ca nu cumva grindina sau jivinele salbalice sa-i strice roada. Si, dimpotriva, daca la seceris isi va dobandi rasplata, adunand in jitnita rodul holdelor, atunci se bucura si se veseleste, multumind Domnului. Asemenea si monahul, cata vreme este in timpul acesta, dator este sa se ingrijeasca de viala lui cea vesnica, ostenindu-se in pustnicie, pana in ziua cea din urma, caci, daca se va lenevi, va alerga in zadar, si, sfarsindu-si drumul, va duce roadele ostenelilor sale in cer, ca si lucratorul de pamant, facandu-se bucurie si veselie ingerilor. Deci, nimeni sa nu se trandaveasca, sau sa se sperie de ispite. Ci, cel tare, sa sprijineasca pe eel neputincios. Cel harnic sa mangaie pe eel putin la suflet si cel ce se trezeste, sa destepte pe cel biruit de somn. Cel asezat, sa sfatuiasca pe cel fara de asezare si cel infranat sa-l certe pe eel fara de randuiala. Si, asa, unii pe altii intarindu-ne, intr-un cuget sa rusinam, biruindu-l pe potrivnicul nostru. Si sa slavim pe Dumnezeu si pe Sfintii Ingeri sa-i veselim si pe cei ce ne vad si pe cei ce aud despre noi, sa-i zidim, in Hristos, Mantuitorul nostru. Ca, precum este tabara Sfintilor Ingeri este si multimea monahilor, cand au, totdeauna, mintea lor la Dumnezeu. Si, precum e mierea si fagurul in gura, asa-i si raspunsul cu dragoste al fratelui, fata de aproapele sau. Si, precum apa rece, in vreme de arsita, este pentru cel insetat, asa este si cuvantul de mangaiere al fratelui, la necaz. Si, precum da cineva mana celui cazut si-l ridica pe el, asa ridica cuvantul indemnarii si al adevarului sufletului cel trandav si lenes. Si, precum este samanta buna si bine odraslita in pamant gras, asa sunt si gandurile bune in sufletul monahului.

Rogu-te pe Tine, Mantuitorul lumii, Hristoase, cauta spre mine si ma miluieste si ma izbaveste de multimea faradelegilor mele, ca toate bunatatile pe care Le-ai facut cu mine, din tineretile mele, le-am pangarit. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Sursa:

Proloagele din 27 iunie



Luna iunie in 27 zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si facatorul de minuni Samson, primitorul de straini (+530).

Sfantul Samson a fost, cu neamul, din Roma si rudenie lui Constantin cel Mare. Din tinerete, aratandu-se plecat spre milostenie si spre ajutorarea celor saraci. Fericitul Samson si-a impartit saracilor averea ramasa de la parinti, si si-a eliberat robii si se bucura, vietuind ca un sihastru si implinind porunca Domnului. Ca ajutorarea sarmanilor era bucuria cea mare a vietii lui, dupa cum firea soarelui este sa lumineze si a focului sa arda.

Mergand in cetatea Constantinopol, si-a gasit o casa smerita, in care gazduia pe nevoiasii ce veneau in cetate, cu nevoile si necazurile lor. A invatat si mestesugul doctoricesc si a ajuns doctor iscusit si nu-si cruta nici o osteneala, tamaduind, nu pentru plata, nici pentru fauna, ci din dragoste pentru oameni, ca si Mantuitorul Hristos, pe cei ce se aflau in suferinte trupesti, si se desfata in dumnezeiestile Scripturi.

Patriarhul Mina, al Constantinopolului, afland de dansul si cunoscand credinta si curatenia vietii lui si gasindu-l in cunoasterea dumnezeiestilor invataturi, l-a sfintit preot al Bisericii lui Hristos; dar fericitul se ostenea mult spre milostenie. Cu mestesugul sau doctoricesc a izbutit sa tamaduiasca pe insusi marele imparat Iustinian de o boala grea.

Si, vrand imparatul sa-l rasplateasca, pentru osteneala, smeritul doctor n-a cerut nimic pentru sine, ci l-a rugat pe imparat sa porunceasca sa se zideasca, langa locuinta sa, doua case mari, una pentru tamaduirea bolnavilor, iar alta, pentru gazduirea strainilor. Deci, imparatul, vazand ravna evanghelica a preotului, a dat porunca de s-au zidit acele case, iar pe Samson l-a randuit purtatorul lor de grija.

Si asa, ingrijind pe bolnavi si gazduind pe straini, fericitul Samson si-a petrecut viata lui, cea placuta lui Dumnezeu, raposand, la adanci batarnete, si facandu-se multora pricina de mantuire. Intru slava si lauda lui Hristos, Dumnezeul nostru!


Intru aceasta zi, pomenirea Sfantului Sever, preotul din invatatura Sfantului Grigorie (+530).

In partile cetatii Tuderia, intre doi munti si o vale, la un loc care se numea Entiroclina, era o biserica a Preacuratei Stapanei noastre, Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria. La acea biserica era un preot, anume Sever, foarte minunat, prin viata lui cea placuta lui Dumnezeu. Iar un barbat, vietuitor din cei de acolo, imbolnavindu-se si de moarte apropiindu-se, a trimis, degraba la preotul acela, rugandu-l sa vina la el, ca, prin marturisire si prin pocainta, sa-si curete pacatele facute si sa ia dezlegare, mai inainte de iesirea lui din trup. Si, s-a intamplat ca preotul acela era in via lui, indeletnicindu-se cu strangerea strugurilor. Si a zis celor ce venisera la el: "Mergeti voi inainte, iar eu va voi ajunge pe voi". Si, vazand ca nu ramasesera multi struguri, preotul a gandit sa zaboveasca putin si sa-i culeaga si pe aceia si, sfarsind lucrul sau, sa porneasca si sa se duca la cel bolnav. Si asa a si facut, dar, pe cand mergea el, l-au intampinat pe cale, cei ce au fost la cel bolnav si i-au zis: "Pentru ce, parinte, ai zabovit ? De acum, nu te mai osteni, ca, iata, a murit omul acela". Acestea auzindu-le, preotul s-a cutremurat si a inceput a plange, numindu-se, cu mare glas, pe sine, ucigas al aceluia. Deci, plangand, a ajuns la casa unde zacea trupul mortului si, aruncandu-se inaintea patului, la pamant, cu lacrimi se tanguia mult si se lovea cu capul de pamant, zicandu-si ucigas, adica pricinuitor al mortii aceluia.

Asa tanguindu-se el, deodata mortul a inviat. Si aceasta vazand-o cei ce stateau de fata s-au inspaimantat foarte tare de acea minune, si s-au bucurat de invierea lui. Si, de bucurie, au plans si-l intrebau pe el: "Unde ai fost? Si cum te-ai intors, cu sufletul, in trup ?" Iar acela, raspunzandu-le le-a zis: "Niste arapi infricosatori si foarte mandri, din gura si din narile carora iesea foc, m-au luat pe mine si m-au dus in niste locuri intunecoase, pline de frica si de cutremur. Si, iata, deodata, s-a aratat un tanar prealuminos, cu alti purtatori de lumina, venind intru intampinarea noastra si au zis, cu hotarare, catre cei ce ma duceau pe mine: "Intoarceti-l pe acesta, ca Sever, preotul, plange pentru el, iar pentru lacrimile lui, Domnul i l-a daruit lui pe acesta". Atunci, Sever, preotul, sculandu-se de la pamant, cu negraita bucurie a dat multumire lui Dumnezeu. Apoi, pe omul acela a inviat invatandu-l pentru pocainta si marturisirea lui ascultandu-i si dezlegandu-i pacatele, l-a impartasit cu dumnezeiestile Taine, cu Trupul si Sangele lui Hristos. Si a fost omul acela sapte zile in viata aceasta, rugandu-se neincetat lui Dumnezeu, iar intr-a opta zi, veselindu-se, s-a mutat din aceasta viata.

Iar noi putem sa intelegem, ca multa dragoste avea Domnul pentru Sever preotul: ca n-a vrut sa-l mahneasca pe el, ci, degraba, i-a ascultat rugaciunea lui si voia lui a facut-o. De aici, sa cunoastem ca Sever preotul mult iubea pe Dumnezeu si, intru toata viata lui, L-a slujit din inima. Si, placand Domnului, s-a savarsit si s-a dus la Dansul si sta, inaintea Scaunului dumnezeiestii slave, in cetele Sfintilor celor ce slavesc pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe Unul in Treime, Dumnezeu. Caruia, si de la noi, sa-I fie slava in veci. Amin.


Intru aceasta zi, cuvant ca bun lucru este a cerceta pe cei bolnavi.

Sa nu va leneviti a cerceta pe bolnavi, pentru Domnul, pentru ca cercetarea bolnavilor este asemenea cu milostenia. Ascultati pe Domnul, Cela ce zice: "Bolnav am fost si M-ati cercetat pe Mine". Iar cel ce-si astupa urechile sale, ca sa n-auda de bolnavi, se va ruga si el, si nu va fi cine sa-l ajute. Caci, chiar in cinste mare de esti, mai mare plata vei afla de la Hristos si vei fi iubit, pentru aceasta, iar de esti sarac si nu ai ce sa duci, pentru trebuinta bolnavului, atunci, pe tine sa te duci si mangaierea cea prin cuvinte, sa-i aduci lui. Si, asa, in ziua aceea, vei auzi de la Domnul: "Venitii, binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti Imparatia cea gatita voua; ca bolnav am fost si M-ati cercetat pe Mine".


Intru aceasta zi, cuvant din minunile Maicii Domnului.

In vremea Sfantului Sava, erau, in lavra lui, multi monahi imbunatatiti. Deci, s-a dus ca sa se faca monah si un dregator, de bun neam si bogat, pe care Sfantul l-a primit, cu bucurie. Si, fiindca nu era obisnuit cu osteneala, il cruta si nu-l lasa sa se duca cu altii, la munca cea grea a pamantului. Ca se lucra pana la ceasul al noualea si, atunci, veneau sa citesca slujba de obste si, dupa Vecernie, mancau, o data pe zi, dupa randuiala vietii de obste. Deci, fiindca nu putea sa faca aceasta acel incepator, i-a poruncit sa se nevoiasca in manastire, dupa putere, si sa posteasca pana vin toti fratii, ca sa manance toti impreuna, dupa randuiala. Iar acela nici macar porunca aceasta n-a pazit-o, ci manca in chilia lui, pentru ca ii aduceau rudeniile felurite bucate. Deci, Sfantul stia aceasta, dar, pentru ca era monahul acela incepator nu-l certa, ca sa nu-l ingreuieze. Il ruga numai, pe Dumnezeu, sa-l indrepteze.

Deci, a venit praznicul Adormirii Preasfintei, Nascatoarei de Dumnezeu, cel din ziua a cincisprezecea a lui august, si, in ziua cea dinaintea praznuirii, pe cand se duceau fratii la ascultare, ca sa lucreze, le-a spus Sfantul sa vina la ceasul al noualea, ca sa cante Vecernia. Iar acelui incepator i-a zis sa se duca la biserica, la ceasul Vecerniei, sa caute cand toti fratii se aduna, ca sa-i dea si lui vreun cuvant. Asa, s-a si facut. Si, dupa ce au venit parintii, incepatorul a avut o aratare minunata fara sa doarma, ci treaz, adica, a vazut o femeie preafrumoasa intre doi ingeri, stralucind mai mult decat razele soarelui, si un inger tinea un potir plin de paine cereasca si celalalt tinea o mahrama subtire, iar femeia aceea frumoasa, care era Stapana noastra, tinea o lingurita de aur. Si se ducea cate un frate si ingerul ii stergea fata lui cu mahrama. Apoi, se inchina Preasfintei si ea lua lingurita si ii da painea cea cereasca. Acestea vazandu-le, incepatorul se minuna si, apropiindu-se, ca sa se invredniceasca si el de un dar ca acesta, nu si-a dobandit dorinta, caci nici ingerul nu l-a sters, nici Preasfanta nu l-a impartasit, ci i-a zis lui: "Mancarea aceasta este trupul Fiului meu, si-l iau numai cei ce postesc pana seara, in ceasul acesta, si se curata. Insa, tu nu postesti; cum, dar, te vei impartasi cu painea aceasta ?" "Sa ma stearga, macar ingerul, cu mahrama aceea sfanta". Iar ea i-a raspuns: "Daca vrei sa te stearga cu aceasta, sa te ostenesti si tu, cu ceilaiti, pentru ca aceia asuda de osteneala si, pentru aceasta, se sterg, dar pe tine, de care sudoare sa te stearga ingerul ?" Acestea auzind, s-a ingrozit si, alergand la egumen, a zis: "Ati vazut oare, aratarea pe care am vazut-o eu, nevrednicul ?" Iar egumenul i-a raspuns: "Ceea ce ai vazut, a fost spre indreptarea ta. Ca fratii sunt incredintati, ca Preasfanta ii sfinteste, ca sa fie vrednici in tot praznicul sa se impartaseasca cu dumnezeiestile Taine".

De atunci inainte, se ostenea si el, mai mult, si manca mai putin si, asa, sfarsindu-se in fericita ascultare, s-a invrednicit de fericirea cea cereasca. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor Amin.

Sursa:

joi, 25 iunie 2009

Proloagele din 25 iunie



Luna iunie, in 25 de zile: pomenirea Sfintei Preacuvioasei mult-patimitoarea Fevronia (+334)

Aceasta Preacuvioasa, din frageda varsta, luand asupra ei jugul Domnului Hristos, isi petrecea viata sub canonul unei manastiri care se afla la hotarele persilor cu romanii, cetatea numindu-se Nisibi. In aceasta manastire se facuse monahie Fevronia, la varsta de douazeci de ani. Si era nepoata Cuvioasei Vriena, egumena manastirii. Si era Fevronia atat de frumoasa, incat nici zugravii nu ar fi putut zugravi frumusetea ei si intrecea pe toate surorile ei, atat in nevointa sihastreasca si in intelepciune, cat si la citirea cartilor dumnezeiesti, fiind iubitoare de invatatura si isteata la minte. Iar vestea despre ea se raspandise in toata cetatea.

Deci, in zilele lui Diocletian si din porunca lui, sosise, in partile acelea, un mare dregator imparatesc, anume Selin. Si era dregatorul acesta mai sangeros decat imparatul. Vestea despre ticalosiile lui razbatuse pana in cele mai indepartate locuri. Pentru aceea, in ziua in care s-a aflat, la Nisibi, ca Selin soseste acolo, multime de crestini si-au parasit casele si au alergat sa se ascunda. Mare tulburare a fost si printre cele cincizeci de calugarite, care vietuiau in acea manastire si, de aceea, temandu-se de moarte, au fugit. Iar Fevronia, fiind bolnava, a ramas in manastire, cu maica Vriena si alte doua surori.

Dregatorul Selin era insotit de nepotul sau Lisimah. Acesta era scarbit de faptele unchiului sau, dar nu indraznea sa ridice cuvant impotriva. In taina, insa, se sfatuia cu varul sau Prim, capitanul ostasilor care-l insoteau pe Selin, sa se arate cu mila fata de crestini. Deci, venind ostasii lui Selin la manastire, au spart, cu topoarele, portile si, intrand inlauntru, au vrut sa o taie cu sabiile pe cuvioasa Vriena, dar Prim i-a oprit, cu aspre cuvinte. Atunci, ostasii au luat pe Fevronia si au dus-o la dregatorul Selin. Si, mergeau dupa dansa Vriena, Ieria si Tomaida, intarind-o in credinta si invatand-o sa nu se teama de cazne si sa nu vanda credinta in Hristos. Si o indemnau sa-si aduca aminte de Livia si de Leonida, surorile, si de Eutropia. Ca Liviei i se taiase capul, pentru Hristos, Leonida a fost aruncata in foc, iar copila Eutropia, auzind-o pe mama sa, zicandu-i: "Nu fugi, fiica", si-a pus mainile la spate si si-a plecat grumazii si a murit cu barbatie. Deci, Vriena, dupa ce a invatat-o din destul, s-a intors la manastire, plangand si tanguindu-se si temandu-se pentru sfarsitul Fevroniei. Pentru aceasta, se ruga lui Dumnezeu ca sa nu o biruiasca diavolul. Iar Tomaida si Ieria, imbracandu-se in port mirenesc, urmau dupa Sfanta, amestecate cu poporul. Si, daca au adus-o pe Fevronia a stat mai intai, inaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care a intrebat-o sa spuna care-i este numele, neamul si credinta. Deci, Mucenita, raspunzand, a zis ca este crestina. Apoi, dupa aceasta, Selin, unchiul lui Lisimah, o ispitea cu amagiri si cu fagaduinte, ca s-o intoarca de la credinta. Deci, neputand sa o desparta de Hristos, Selin a poruncit ostasilor, ca sa rupa hainele de pe dansa si sa o infatiseze dezbracata inaintea tuturor, apoi sa o intinda in patru parti, sa aprinda foc dedesubt si sa o bata patru oameni cu toiege pe spate. Si, batand-o cumplit, curgea sangele din trupul ei. Si, ca sa nu se stinga focul, turnau peste el undelemn, ca astfel sa faca mai multa vapaie si s-o arda mai cumplit, incat se topea carnea fericitei Fevronia si curgea pe pamant. Dupa aceea, au poruncit sa o spanzure pe un lemn si au ars-o cu torte, apoi i-au taiat limba si i-au dezradacinat dintii. Dupa aceea, i-au taiat sanii amandoi, iar, mai pe urma, i-au taiat mainile si picioarele si in sfarsit, si capul.

Se spune despre Lisimah ca, fiind nascut din mama crestina, socotea o grea nenorocire mucenia aceasta si a plans cu amar moartea Sfintei Fevronia, precum si cruzimea unchiului sau, fata de dansa. Se mai spune ca, putin timp dupa aceea, Lisimah, impreuna cu Prim, varul sau, au crezut in Hristos si s-au botezat, iar despre Selin dregatorul, se spune ca, iesindu-si din minti, se uita la cer, zbierand si, asa, lovindu-se cu capul de un stalp de marmora, si-a lepadat blestematul sau suflet. Deci, a poruncit Lisimah celor credinciosi sa ia moastele Sfintei si sa le duca in manastirea ei. Si s-a strans adunare mare de episcopi si monahi si de popor, care au ingropat trupul ei, cu laude si cu cantari. Pentru rugaciunile ei, Hristos sa ne mantuiasca pe noi toti. Amin.



Intru aceasta zi, cuvant pentru cei din lume.

Am auzit pe unii din lume, care traiesc in lenevire, zicand catre mine: "Cum putem noi, casatoriti fiind si plini de griji, sa vietuim calugareste?" Si le-am raspuns eu: "Tot lucrul bun, pe care puteti sa-l faceti, este ca pe nimeni sa nu vorbiti de rau, nimanui sa nu faceti sminteala, de femei straine sa nu va apropiati si destul sa va fie castigul vostru. Inca, sa mai intelegeti ca toti cei placuti lui Dumnezeu, din lume, desi intru bogatie se aflau, fiind insa, adevarati robi ai lui Dumnezeu si prieteni, si ei si fiii lor, impreuna, s-au apropiat de Dumnezeu. Zic aceasta de Avraam, de Iov de David si de cei asemenea lor.

Deci, daca asa veti face, ca acestia, nu departe veti fi de Imparatia Cerurilor."

Sursa:

Proloagele din 24 iunie



Luna iunie in 24 de zile: nasterea Sfantului, slavitului Prooroc, Inainte-Mergatorul si Botezatorul Domnului, Ioan.


Vrand soarele cel nespus, Hristos Mantuitorul nostru, sa rasara lumii, plecand cerurile si pogorandu-Se in pantecele fecioresc, cel mai curat decat cerurile, se cadea ca, mai intai, sa iasa luceafarul din cea stearpa, adica, Sfantul Ioan, Inainte-Mergatorul, ca un inainte vestitor, propovaduind si zicand: "Vine dupa Mine Cel mai tare decat mine. "Deci, implinindu-se vremea Sfintei Elisabeta, ca sa nasca, a nascut fiu, la batranete, din pantece sterp, precum, de demult, Sara pe Isaac si minunea mergea inainte minunii. Mai inainte, adica, de a naste Fecioara pe Hristos, a nascut cea stearpa, in zilele sale, pe Mergatorul inainte al lui Hristos, pentru ca cei ce vor vedea nasterea cea peste fire, din cea batrana, sa creada si nasterea, cea mai presus de fire, care avea sa fie din Fecioara cea nenuntita, si sa zica, in sine lor: Puterea cea nebiruita a lui Dumnezeu, care a dezlegat nerodirea celei batrane, acea putere este in stare ca, si pe Fecioara, cea nestricata, sa o faca maica. Si a fost nasterea cea minunata a lui Ioan, Inainte-Mergatorul inaintea Nasterii lui Hristos, cea si mai minunata. Si aceasta minune, pregatea alta minune dupa maica cea stearpa, Maica cea pururea Fecioara; dupa nasterea cea minunata a Elisabetei, nasterea cea straina a Fecioarei. Pentru ca, intru amandoua maicile, randuiala nasterii covarseste randuielile firii, Dumnezeu voind asa. Caruia, ca unui Ziditor, toata firea Ii slujeste.

Iar. dupa ce a nascut Elisabeta, au auzit vecinii, cei ce vietuiau imprejur, rudeniile si cunoscutii, si se bucurau impreuna cu ea, ca a facut cu dansa, Domnul, mila, ridicand de la ea ocara nerodirii. Si s-au implinit cuvintele Sfantului bine-vestitor Gavril, care a zis catre Zaharia: "Femeia ta va naste un fiu si multi se vor bucura de nasterea lui." Deci se bucurau, pe de o parte, rudeniile, iar pe de alta parte, se bucurau cei care erau cuprinsi, cu mare dorire, de Mesia cel asteptat, desi nu stiau ca a sosit, atunci, taina intruparii lui Hristos. Dar, in vremea nasterii, Inainte-Mergatorului lui Hristos, duhul lor se pornea spre bucurie, Duhul Sfant veselindu-se inimile lor, ca si cum le-ar fi dat o instiintare pentru implinirea asteptarii lor. Si, in ziua a opta, au venit preotii si prietenii in casa lui Zaharia, ca sa taie imprejur pruncul. Si voiau sa-l numeasca pe el Zaharia, cu numele tatalui sau, dar mama sa nu se invoia, pentru ca, sotie de prooroc fiind si nascatoare de prooroc, Sfanta Elisabeta era ea insasi plina de darul proorocesc. Si poruncea prooroceste ca, pe pruncul cel nascut al lor, sa-l numeasca cu acel nume, de care nu auzise de la barbatul sau, de vreme ce acesta s-a intors, de la templu, la casa sa, avand limba legata prin mutenie, si nu putea spune, sotiei sale, despre ingerul care binevestise zamislirea fiului si i-a zis: "Vei chema numele lui Ioan." Deci, povatuindu-se de Duhul Sfant, maica numea Ioan pe prunc, ca o proorocita, ea care a cunoscut, mai dinainte, prooroceste, venirea la dansa a Maicii lui Dumnezeu, cand a zis: "De unde mie, cinstea aceasta, ca sa vina Maica Domnului la mine?" Iar, cei ce voiau sa taie imprejur pruncul, faceau semne tatalui lui, cum ar voi sa-l numeasca pe el. Iar acela, cerand o tablita a scris: "Ioan sa fie numele lui!" Si, indata, s-a deschis gura lui Zaharia si limba lui s-a dezlegat din mutenie. Si graia, binecuvantand pe Dumnezeu. Si se minunau toti de atatea minuni mari, ca cea imbatranita a nascut, iar maica si tatal, cel mut, s-au oprit la acelasi nume, cu care sa-l numeasca pe fiul lor. Iar, dupa scrierea numelui, indata a grait mutul si ceea ce a scris cu mana, aceea a grait gura si s-a facut numele lui Ioan, ca o cheie a gurii parintilor, deschizand-o spre preamarirea lui Dumnezeu. Si a cazut peste toti cei dimprejur frica si mirare, pentru ca, toti cei ce auzeau aceasta, cu spaima se minunau si se povesteau toate cuvintele acestea, in toata partea muntelui Iudeii, adica, in hotarele Hebronului, cetatea cea preoteasca, unde era casa lui Zaharia, la care, de la Ierusalim, era cale de opt ceasuri. Si sta acea cetate de la Betleem, la un loc mai inalt si se numea cetatea muntelui, pentru muntii ei, iara hotarele ei se numeau partile muntelui, precum la Evanghelie se scrie, despre Nascatoarea de Dumnezeu: "Sculandu-se Maria din Nazaretul Galileii, a mers la munte cu grabire, in cetatea Iudeii, adica in Hebron, si a intrat in casa lui Zaharia si s-a inchinat Elisabetei."

Deci, intru acea parte a muntelui, se minunau mult cei ce auzeau de maririle lui Dumnezeu, ce se faceau in casa lui Zaharia. Si graiau intre ei: "Ce va sa fie pruncul acesta?" Si mana lui Dumnezeu era cu pruncul si crestea intru el darul lui Dumnezeu. Si a petrecut in pustiu, pana la ziua aratarii lui, catre popor. Si asa, mana Domnului pazea si acoperea pe Sfantul Ioan, ca sa mearga inaintea fetei Domnului, cu duhul si cu puterea lui Ilie, ca sa gateasca Lui cale, Celui ce venea sa mantuiasca neamul omenesc. Iar pentru toate acestea slavit sa fie Hristos Dumnezeu, Mantuitorul nostru, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, in veci, Amin.



Intru aceasta zi, invatatura la nasterea Sfantului si Inainte-Mergatorul si botezatorul Ioan.


Se cuvine, fratilor, sa facem toata dreptatea, cu deamanuntul, si sa tinem cu cinste, praznicilor placutilor lui Dumnezeu, pentru ca, daca ne apropiem de ei, cu credinta curata si cu fapte bune, luam iertare de pacate si castigam vindecare de tot felul de boli. Pentru ca, despre dansii a zis Domnul nostru Iisus Hristos: "Pe cei morti, sa-i inviati, pe cei leprosi, sa-i curatiti, dracii sa-i izgoniti, precum in dar ati luat, in dar sa dati." Ca, luand un asemenea dar, ei, au si suferit, de la cei necredinciosi, multe chinuri si, nu numai atat, ci si sangele si-au varsat, pentru Dumnezeul lor si al vostru, dorind foarte mult a noastra mantuire. Precum si acest mare Prooroc si Mergator-Inainte al lui Hristos, Ioan Botezatorul, care minunata nastere avand, a avut si o viata mai presus decat toti oamenii. Ca, asa se cadea, sa rasara raza care avea sa propovaduiasca venirea lui Hristos, soarele dreptatii, adica, sa propovaduiasca insasi Nasterea lui Hristos, cea mai presus de minte si de puterea omeneasca, al caruia propovaduitor, Mergator-Inainte, a si fost. Cine a auzit, candva, sau cine a vazut ca o fecioara, fara de barbat, sa primeasca in pantec pe Facatorul oamenilor? Dar, de vreme ce ne-a vazut pe noi, ca eram intru rautatea diavolului, n-a suferit ca sa ne proveasca pe noi robiti de vrajmasul si, pentru aceea, a intrat intr-o smerenie ca aceasta. Insa, mai-marele, a trimis la Zaharia, preotul, pe Arhanghelul Gavriil, ca bine sa-i vesteasca lui bucurie, prin zamislirea lui Ioan si prin nasterea cea din pantece imbatranit si neroditor, precum ati auzit luminosul grai al Evanghelistului.

Drept aceea, si noi, fratilor, sa ne indulcim de acest luminos praznic al mergatorului-Inainte al Domnului si, cu fapte bune impodobindu-ne, sa urmam acestui mare Prooroc Ioan, pe care l-a pus Dumnezeu drept chip, toturor celor ce vor sa se mantuiasca. Pentru ca Ioan nu vietuia in case cu multe slugi, ci in pustie vietuia, ca un inger, implinind proorocia, pana la Botezul Domnului si propovaduind Imparatia lui Dumnezeu, pe care, si noi, dorind-o, sa ne iubim unul pe altul, cearta calcand-o, mania lepadand-o, de la vorbirea de rau, intorcandu-ne, lenevirea izgonind-o, curatenia si milostenia iubindu-le. Si, daca cineva, pe toate acestea mai sus-zise, le va castiga, atunci, acela, fara de osteneala, va urca spre cer si fiu al lui Dumnezeu se va numi si la scaunul lui Dumnezeu inainte-statator va fi. Fiindca cu milostenia, ca si cu o apa, se sterg pacatele. Drept aceea, fratilor, curatia si milostenia sa le iubim, pentru ca, pe cei care fac milostenie, Dumnezeu ii fericeste, zicand: "Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui." Pentru ca, nu ni se cade noua, sa fim, numai prin cuvant crestini, ci si fapte bune sa castigam, ca sa ne aflam si sa ne aratam nerusinati la infricosatoarea Judecata, unde nu va ajuta sluga pe stapanul sau, nici tatal pe fiul sau, nici maica pe fiica sa, nici fratele pe fratele sau, decat numai faptele cele bune ne vor duce pe noi in viata cea vesnica, iar cele rele, cu rusine ne vor duce in osanda, de care sa ne izbaveasca pe noi Domnul Dumnezeul nostru. Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.



Sursa:

miercuri, 17 iunie 2009

Proloagele din 18 iunie



Luna iunie in 18 zile: pomenirea Sfantului Mucenic Leontie si cei impreuna cu dansul, Ipatie si Teodul (+73).

Sfantul Leontie era cu neamul din Elada si, fiind om mare la trup si puternic, s-a facut ostas. A fost si in razboaie si s-a luptat vitejeste si de multe ori s-a intors cu izbanda. Si, fiind el om cuminte si cu inteleapta socotire, a fost rasplatit cu semne de dregator. Deci, aflandu-se el in Tripoli, din Africa, primea pe cei saraci cu dragoste si ii ospata, cu mese imparatesti, si se inchina lui Dumnezeu, cinstit si curat.

Despre aceasta, prinzand de veste, stapanitorul Feniciei, a trimis la el pe Ipatie, tribunul, si cu alti doi ostasi, dintre care pe unul il chema Teodul. Deci, mergand pe cale, Ipatie, tribunul, a fost cuprins de friguri si a auzit un glas, ce-i venea de Sus, si, aratandu-se lui un inger, ii poruncea ca, daca vrea sa se izbaveasca de boala, sa cheme de trei ori, in ajutor, pe Dumnezeul lui Leontie. Dar glasul acela l-a auzit si Teodul. Deci, ajungand la Tripoli au fost primiti de Leontie insusi, fara sa stie ei, cine este acela care i-a primit. Si, intrebandu-l despre Sfantul Leontie, se prefaceau ca sunt prietenii lui si ai credintei lui. Deci, Sfantul le-a spus ca el este Leontie, robul lui Hristos, si ca se ferea de cei pe care ei ii numesc dumnezei. Si, auzind acestea, tribunul Ipatie si Teodul au cazut inaintea Sfantului, cerand de la dansul har, ca sa fie si ei robii lui Hristos. Deci, rugandu-se Sfantul pentru dansii, a venit un nor de apa din cer, care i-a botezat si i-a luminat, iar Leontie i-a imbracat cu haine albe. De aceste lucruri tulburandu-se, necredinciosii le-au vestit, pe toate, dregatorului Adrian. Si, acesta venind in cetate, a trimis indata un ostas sa prinda pe Leontie, pe tribunul Ipatie si pe Teodul, si sa-i arunce in temnita, pana la cercetare.

Iar a doua zi, scotandu-i din temnita, i-a adus inaintea lui si-i indemna sa se desparta de credinta lor, in Hristos. Dar n-a putut sa-i induplece. Drept aceea, a poruncit sa-l spanzure pe Sfantul Ipatie de un lemn si sa-l strujeasca, cu unelte ascutite, iar pe Sfantul Teodul, sa-l bata cu sabii de lemn. Dupa aceasta, li s-au taiat capetele cu securea, iar marele Mucenic Leontie, mai intai, a fost batut cu toiege si, netinand seama de fagaduintele cele amagitoare, ce-i facea tiranul, ba, inca, luandu-l si in ras, dupa ce a fost spanzurat si strujit, a fost legat de patru stalpi si batut pana ce si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu.

Deci, mucenicul lui Hristos Leontie si-a savarsit patimirea sa in ziua de 18 iunie, tinand puterea Romei Vespasian imparatul (69-79), iar, peste noi, imparatind Domnul nostru Hristos, Caruia sa-I fie slava, dimpreuna si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.



Intru aceasta zi, cuvant despre un oarecare preot duhovnicesc, care a vazut pe draci langa chilia unui calugar lenes..

Un preot oarecare, fiind inainte-vazator, a mers ca sa-si savarseasca slujba si a vazut, langa chilia unui frate, o multime de draci. Unii se prefaceau in chip de femei si vorbeau necuviinte, iar altii, in chip de tineri batjocoriti, unii dantuiau, iar altii in alte chipuri, se schimbau. Deci, suspinand preotul, a zis: "Vai, fratele acesta, viclenii de draci l-au impresurat pe el." Iar, dupa ce a savarsit slujba, preotul a mers la chilia fratelui si i-a zis lui: "Sunt necajit, frate, si am venit la tine, cu credinta ca imi vei fi folositor: si, de vei face rugaciuni si pentru mine, tot necazul se va usura, de la inima mea." Iar fratele, umilindu-se a zis: "Parinte, nu sunt vrednic sa fac rugaciune pentru tine." Insa preotul nu-l slabea pe el, ci-l ruga, zicandu-i: "Nu voi pleca de la tine, pana ce nu imi vei da cuvantul, ca vei face cate o rugaciune pentru mine, in toate noptile." Si a ascultat fratele rugamintea preotului. Insa, aceasta a facut-o preotul, vrand sa-i dea lui chip de rugaciune, pe care sa o faca noaptea. Si facea cate o rugaciune fratele pentru preot. Apoi, umilindu-se a zis: "O ticalosul meu suflet. Rugaciune pentru preot faci, iar pentru tine, nu te rogi. Deci, sa faci si pentru tine cate o rugaciune." Si asa, petrecand toata saptamana, facea in toate noptile cate doua rugaciuni, una pentru sine, alta pentru preot. Apoi, in alta saptamana, mergand la biserica, preotul a vazut pe draci tristi, stand afara din chilia fratelui, si a cunoscut preotul ca, de rugaciunea fratelui, s-au intristat dracii. Si, bucurandu-se preotul, a intrat la fratele si i-a zis lui: "Frate, te rog, sa mai adaugi si alta rugaciune pentru mine." Si, dupa ce a intrat in chilie, l-a invatat preotul pe el, sa nu se leneveasca. Iar dracii, vazandu-l ca petrece in rugaciuni si se osteneste pentru Dumnezeu, au fugit de la dansul, cu darul lui Hristos.



Intru aceasta zi, cuvant din Pateric despre ascultare..

Ava Siloan avea un ucenic in Schit, Marcu cu numele, si acesta avea un mare dar de ascultare si era scriitor bun. Si-l iubea batranul pentru ascultarea lui. Si avea, inca, si alti unsprezece ucenici, cuprinsi de invidie, ca-l iubea batranul mai mult pe acela, decat pe ei. Si, auzind, batranul s-a mahnit. Si au venit, intr-una din zile, catre ava, batranii si vorbeau cu dansul. Iar el, luandu-i pe ei, a iesit si a batut la fiecare chilie, zicand: "Frate, vino ca am trebuinta de tine". Si nici unul dintre ei nu au urmat chemarea lui, indata. Si, venind la chilia lui Marcu, a batut in usa lui, zicand: Marcu!" Iar el, auzind glasul batranului, indata a iesit afara. Si l-a trimis la o ascultare. Si zicea batranilor: "Unde sunt ceilalti frati, parintilor?" Si, intrand in chilia lui Marcu, si deschizand caietul lui, au gasit ca pusese mana sa faca litera "O". Si, auzind glasul batranului, n-a mai intors condeiul , sa implineasca litera. Deci, au zis batranii: "Cu adevarat, pe care tu il iubesti ava, si noi pe acesta il iubim, pentru ca si Dumnezeu pe acesta il iubeste". Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/iunie/Proloage18Jun.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=23&p2000_imageid=1083